Marin D. Drăcea, silvicultor român

Marin D. Drăcea (n. 14 octombrie 1885 – d. 14 iunie 1958) a fost un silvicultor român, profesor la Facultatea de Silvicultură a Politehnicii din București și promotor al introducerii silvotehnicii moderne în România. A fost întemeietorul și, timp de 15 ani, directorul Institutului de Cercetări Forestiere.

În anul 2010 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Mai multe detalii

forestry lecture by Marin Dracea – published by Politehnica Bucuresti

Dr. ing. Florin MATEI – www.icas.ro

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Curs de silvicultura al Prof. Marin Drăcea.jpg
• Creată: 24 august 2018
• Încărcată: 24 august 2018

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Drăcea#/media/Fișier:Curs_de_silvicultura_al_Prof._Marin_Drăcea.jpg

Marin Drăcea s-a născut la 14 octombrie 1885 în satul Izvoru (azi în județul Giurgiu), fiind al doilea dintre cei opt copii ai lui Dumitru și Ioana Drăcea. Primele trei clase primare le-a urmat în satul natal, a patra clasă primară și prima clasă gimnazială la Giurgiu, apoi a studiat la liceele „Matei Basarab” și „Sf. Sava” din București. În cursul superior a fost bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr”, secția reală.

În 1905 s-a înscris la Școala Superioară Silvică de la Brănești, unde s-a clasat primul la admitere. A absolvit în 1910, cu rezultate remarcabile, fiind reținut ca asistent universitar.

În 1912 a obținut un concediu de studii și s-a înscris pentru doctorat la Universitatea din München. Tema tezei: Contribuții la cunoașterea salcâmului din România, cu o privire specială asupra culturii sale din Oltenia. Din cauza Primului Război Mondial, și-a susținut teza abia în ianuarie 1923, obținând titlul de doctor cu mențiunea „Summa cum laude”.

Tot în 1923 a devenit profesor titular la Secția Silvică a Școlii Politehnice din București.

În 1927, a obținut o bursă Rockefeller pentru specializare în Statele Unite. A studiat în stațiunea experimentală Apalachian Forest Experiment Station din Asheville, precum și la Forest Products Laboratory din Madison, unde a aprofundat tehnologia și industrializarea lemnului.

La întoarcerea în țară, a continuat ca profesor titular la Facultatea de Silvicultură până în 1947, când a fost forțat să se pensioneze.

A ocupat funcții importante în administrația silvică:

• 1919–1920: Șef al Ocolului Silvic Țigănești
• 1920–1923: Agent de control la Regiunea VI București
• 1923–1927: Director al Direcției Plantațiunilor din Casa Pădurilor
• 1930: Director al Casei Autonome a Pădurilor Statului (C.A.P.S.).

A introdus noi structuri administrative, laboratoare de cercetare (soluri, entomologie, botanică, patologie forestieră), și a emis ordine inovatoare pentru organizarea împăduririlor.

În 1933 a înființat Institutul de Cercetări și Experimentație Forestieră (ICEF), pe care l-a condus timp de 12 ani. Sub conducerea sa:

• Numărul de angajați a crescut de la 24 la 173
• Au fost publicate 12 volume de „Anale” și 68 de broșuri tehnice
• A fost pusă bază științei silvice moderne în România.

Alte funcții și merite

• 1934: Devine al șaselea președinte al societății Progresul Silvic
• 1939: Numit secretar general în Ministerul Agriculturii și Domeniilor, în timpul mandatului academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești
• A coordonat împădurirea a 10.000–12.000 ha/an în afara fondului forestier
• A redus defrișările și pășunatul în pădurile de stat
• A fost ales senator în 1939, fără a fi afiliat politic.

Marin Drăcea a creat o doctrină forestieră națională, de nivel european, ce a influențat învățământul, cercetarea, legislația și administrația silvică românească.

Citate celebre

„A cunoaște pădurea înseamnă a o iubi.”
„Lemn se poate cumpăra, dar pădure nu!”.

Decorații

• Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” – 13 octombrie 1941.

Recunoaștere postumă

• 2010: Ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.