Marile multinaționale vor fi obligate să facă publice impozitele plătite în fiecare țară din UE
#Postat de Carmen Vintu on martie 4, 2021
UE ia măsuri pentru a spori transparența întreprinderilor în privința marilor întreprinderi multinaționale. Ambasadorii statelor membre au mandatat astăzi președinția portugheză să se angajeze în negocieri cu Parlamentul European pentru adoptarea rapidă a propunerii de directivă privind comunicarea de informații referitoare la impozitul pe profit de către anumite întreprinderi și sucursale, denumită în mod curent Directiva privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte (CBCR).
Directiva impune întreprinderilor multinaționale sau întreprinderilor autonome cu venituri totale consolidate de peste 750 de milioane EUR în fiecare din ultimele două exerciții financiare consecutive, indiferent dacă acestea au sediul în UE sau în afara acesteia, să facă public într-un raport specific impozitul pe profit pe care îl plătesc în fiecare stat membru, împreună cu alte informații fiscale relevante.
Băncile sunt exceptate de la prezenta directivă, deoarece sunt obligate să comunice informații similare în temeiul unei alte directive.consilium.europa.eu