Marea Britanie a decis amânarea până în a 12-a săptămână pentru administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 22, 2021

Potrivit lui Paul Elliott, expert în epidemiologie şi sănătate publică, director al programului REACT, menţinerea la nivel ridicat a cazurilor de infectare s-ar putea datora în parte variantei mai transmisibile a virusului descoperite la sfârşitul anului trecut. Cercetătorii au avertizat joi că al treilea lockdown pare să aibă un impact redus asupra ratelor de infectare, prevalenţa COVID-19 fiind ,,foarte ridicat㔺i neexistând ,,dovezi de declin ” în primele 10 zile de la reinstituirea restricţiilor.Ceea ce vedem în datele ONS, în studiul REACT, este contagiozitatea noii variante (a virusului) pe care am văzut-o venind exact înainte de Crăciun. Nu e niciun dubiu că se răspândeşte într-adevăr foarte rapid’, a menţionat Johnson.
Boris Johnson are ca obiectiv vaccinarea grupelor de mare risc şi a personalului medical din prima linie până la mijlocul lui februarie, înainte de a lua în calcul o relaxare a restricţiilor.Datele de până acum susţin decizia Marii Britanii de a amâna până în a 12-a săptămână administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer, a afirmat joi ministrul sănătăţii Matt Hancock în parlament, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Jurnal FM 