Mai mulți urși au ieșit la plimbare pe străzile comunei Borca
#Postat de Antoniu Lovin on august 1, 2021
Un exemplar de urs brun a fost filmat când alerga pe străzile localității Borca din județul Neamț. În aceeași comună, o ursoaciă și puii ei au fost zăriți lângă gardurile oamenilor. Jandarmii nemțeni, care au fost solicitați să intervină de șase ori în astfel de situații de la începutul anului, fac apel la cetățeni să sune la 112 și să nu se apropie de animale, scrie psnews.ro.
„Știm situația, așa cum ați văzut și dumneavoastră, doar că în acest caz nu a fost făcută sesizare 112, fapt pentru care pe această cale facem încă o dată apel la cetățeni ca de fiecare dată când sunt martorii unor astfel de situații să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune viața în pericol, cu atât mai puțin să se apropie pentru a-i filma sau a-i fotografia”, a declarat Magdalena Gabriela Muraru, purtător de cuvânt al IJJ Neamț la postul B1 TV.
Întrebată dacă IJJ Neamț a mai avut sesizări în ultimele zile sau săptămâni, ea a precizat: „Da, de la începutul anului, jandarmii nemțeni au fost solicitați să intervină în șase situații, prin care a fost semnalată prezența urșilor în apropierea gospodăriilor sau chiar în gospodării. În patru din aceste situații, atacul urșilor s-a soldat cu pagube materiale, iar în două situații a fost semnalată doar prezența lor – în momentul în care jandarmii au ajuns la locul sesizării, urșii nu au mai fost găsiți ”, mai precizează cei de la psnews.ro.