Mai multe legi ce susţin diverse sectoare din agricultură, au fost promulgate vineri de preşedintele Iohannis
#Postat de Carmen Vintu on martie 14, 2021

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba de scheme de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul bovin, din sectorul suin şi din sectorul avicol.
În toate cele trei legi este menţionat că ,,în cazul nerespectării de către beneficiari a condiţiilor prevăzute, aceştia sunt obligaţi la restituirea contravalorii ajutorului de stat, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate de la data încasării acestuia până la data recuperării integrale”.