Jurnal FM 
„Lume, lume, soro lume…”. Un prezent cu oiștea-n gard
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iunie 2, 2022
Motto: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ”.- Petre Ţuţea
Stimați privitori, cititori și ascultători, sub denumirea generică „Lume, lume, soro lume…”, ne întâlnim, din nou, și în această zi de joi, ca în fiecare săptămână, pe acest „bulevard virtual”, unde împărtășesc, de obicei, cu dumneavoastră gânduri referitoare la „trendurile” politicii „din afară”, cu referire la implicațiile asupra României. Azi vă propun să rămânem cu câteva gânduri în „curtea” noastră și să împărtășim câteva gânduri despre ceea ce, așa cum văd prin Social Media, s-ar cam pricepe toată lumea, la armata română, adică!…Că la fotbal, economie și politică, la care se pricepe de muuult timp tăt rumânu’, de atâta pricepere mioritică, văd că „amântrei” sunt cu oiștea-n gard, bine proptite și cu gâtu-nțepenit!
Am stat la mare cumpănă dacă s-o fac sau nu, adică să „mă leg” de un domeniu la care zic că mă mai pricep, la cel militar adică, iar cumpăna asta îmi venea și-mi vine de la faptul că, la cum arată cam demult treburile despre armia noastră, vrând-nevrând, trebuie să arunc cu niște „noroi în ventilator”, chiar dacă mi-e tare greu să fac asta. Și n-am s-o fac din perspectiva multor foști camarazi de armie română, care au uitat c-au trăit o viață, cu rele și bune, în mediul cazon românesc și aruncă cu acest noroi oricând și oriunde, la orice oră, dintr-un spirit de Gică Contra intrinsec, fiind ei mai pricepuți decât Stâpânul Inelelor în a pune pe tapet problematica declinului oștirii. Nu pot fi un detractor al unui organism cu care m-am identificat multe decenii din viață, încă de la vârsta de 14 ani, dar pot critica felul în care societatea, în ansamblu, politicul, în particular (adică diriguitorii vremelnici de sorginte „politrucească”, mai exact), unii lideri militari și mulți alți factori pe care nu am răbdare să-i enumăr, acum și aici, au dus la un punct în care, la nevoie, când/dacă ne-ar ataca vreun inamic (previzibil au ba) e cam greu să faci cumva să poată muri vitejește pentru țară entități organizate militar (adică unități și mari unități de diverse arme și specialități). Poate e cam dur ce zic acum și ușor confuz pentru unii, dar voi încerca să explic, în cele ce urmează, ce am vrut a spune. Și nu am să fac prea multe referiri „tehnice”, către deloc, și nu voi încerca să fiu riguros cu numărătoarea armelor și echipamentelor din dotarea actuală a armiei noastre, pentru că nu acesta este scopul meu de azi în aceste gânduri printre rânduri.
Din păcate, din pricini sociologico-politice pe care nu am în intenție a le dezvolta acum și aici, societatea românească e fracționată pe diverse categorii socio-profesionale, dar nu la modul normal, firesc, ci cu o idioată înverșunare una împotriva alteia sau altora. „Privații” împotriva celor „de la stat”, justiția contra poporului neștiutor, poporul neștiutor împotriva sistemului de sănătate reprezentați de medicii „dictatori” și multe alte exemple pe care le cunoașteți foarte bine, încă de la prima „urcare în scări” a președintelui cu apucături de matroz cherchelit, ca o continuare a domniei prea-zâmbărețului „nemuritor” poreclit Ilici! O fracționare care face doar rău societății și, implicit, armatei țării, etichetată de mulți „trenchea-flenchea” ca fiind o „instituție bugetofagă”, „adunătură de mercenari” și-n multe alte feluri pe care nu doresc a le rememora…Adică, în primul rând, vreau să spun că, așa cum un organism viu are nevoie de mai multe organe pentru a trăi și a funcționa bine (inimă, ficat, sistem circulator, anticorpi etc), la nivelul actual al dezvoltării speciei umane autointitulată Homo Sapiens, încă e nevoie, din păcate, de niște „nenea” și „tanti” din cadrul societății fracționate pe cete, națiuni, alianțe etc, care să stea cu „bâta” la hotare, pentru a „păzi” și acționa, la nevoie, în scopul apărării cetei, națiunii, alianței etc.
Acestor nenea și tanti li s-a spus, dintotdeauna, fie oaste, oștire, armată, forțe de autoapărare ori cum credeți că s-ar mai putea numi o astfel de entitate necesară la acest moment de evoluție umană pe punctul albastru din Univers numit Terra. Iar România nu poate fi ea mai prejos decât alte neamuri și are și ea, de la începutul „proiectului” modern al nației, cam după Unirea de la 1859, o armată care a încercat, cumva, să fie la nivelul cerințelor epocii în care s-a aflat activă la un moment dat. În timpurile moderne, poporul român s-a identificat cu armia sa, bună-proastă, cum a fost, echipată binișor ori cu cămașa ruptă-n coate, cum o fi fost, pentru simplul motiv că a fost ultima nădejde a românului că nația sa se poate apăra de vitregiile istoriei. Și au fost destule astfel de vitregii! Sigur, au fost momente și când armata nației n-a „performat” prea bine, dar vina este, în opinia mea și nu numai a mea, tot a factorului politic care a avut grijă, aproape de fiecare dată când oastea a fost implicată-n vreun război, să poată românul lupta numai în izmene și cămașă și la baionetă, că muniția era pe sponci, banii din bugetul de rezbel aruncați în buzunare șmechere, iar echiparea era „șutită corespunzător” de „băieții dăștepți” ai epocii respective. Dacă doriți exemple, „coana” Istoria-i plină de ele! Din păcate și contemporaneitatea! Astăzi, într-o epocă în care nu prea mai este la modă arborarea tricolorului românesc şi aproape orice dovadă de cel mai pur patriotism este, uneori, taxată ca desuetă ori catalogată a priori, de multe ori, drept naţionalism extremist, în contextul tot mai globalizant în care trăim, tot mai puţini români, mai ales cei tineri, sunt interesaţi de istoria ţării și, implicit de armata sa, iar acest lucru ar trebui să dea de gândit atât „diriguitorilor” contemporani și vremelnici ai treburilor ţării, în ansamblu dar, mai ales, celor răspunzători direct de educaţia tinerei generaţii prin orice mijloace.
De aceea, orice demers de cunoaştere a trecutului, mai ales a faptelor şi vieţilor veteranilor de război, foști militari în slujba țării, din armia nației, poate ajuta la actul educaţional. E mai mult decât clar că, fără cunoaşterea a ceea ce a fost, este aproape imposibil să te raportezi la un prezent decent şi la un viitor rezonabil şi e aproape de neînţeles de ce acest demers de cunoaştere nu este ridicat la rang de obiectiv naţional, aşa cum o fac majoritatea naţiunilor din spaţiul european, mai mult sau mai puţin clamat în spaţiul public. Foarte mulți din jurul nostru chiar! Se pare că-n zilele noastre vorbim prea puţin despre cei care ne fac sau ne-au făcut mândri în lumea întreagă de-a lungul timpului, cei ce au căzut pe câmpul de luptă de-a lungul timpului, în primul rând. Cei care ocupă, fără tăgadă, locurile de cinste în memoria colectivă a ţării noastre şi în paginile manualelor de istorie. Tocmai pentru că sacrificiul lor merită asta, trebuie să mai ieşim, din când în când, din cotidianul sufocant al urzelilor politico-sociale vremelnice şi să ne aducem aminte de cei cu care ne mândrim. De unii poate am auzit, de alţii poate mai puţin. Este necesar să ne redescoperim valorile și să le respectăm. Este necesar să ne încurajăm și să promovăm educația, cultura, excelența și performanța, să apreciem contribuția fiecăruia și rezultatele în toate domeniile.Inclusiv să avem o oștire capabilă să moară la hotare, la nevoie! Pentru că numai aşa îi vom putea cinsti, aşa cum trebuie, pe cei dinaintea noastră, pe eroii căzuţi pe câmpurile de luptă şi pe ei, pe veteranii de război, acei puțini martori ai istoriei care mai trăiesc azi. Altfel, nu suntem demni de moştenirea lor!
Și mai trebuie prețuiți cum trebuie, nu cum are chef vreo guvernare temporară, cei care, în ultimele vreo două decenii au fost, „pe bune”, cei mai buni reprezentanți ai României în ceea ce privește politica externă a României, adică militarii români angrenați de-a lungul timpului în misiunile din teatrele de operații din afara teritoriului statului român. Dacă-mi spune cineva vreun alt domeniu de politică externă în care țara noastră a excelat în aceste ultime vreo două decenii, mă înclin în fața acestuia/ acesteia! Vă zic eu, e greu de găsit! De-a lungul vremurilor și, mai ales în timpurile moderne, nația română a avut oșteni buni și care și-au făcut bine treaba, dacă au fost lăsați s-o facă și dacă nu și-a „băgat coada” politicul mult mai mult decât trebuie. Reiterez aici, în acest context, o afirmaţie binecunoscută, mai ales în mediul militar românesc, amintită de istoricul Florin Constantiniu în a sa „O istorie sinceră a poporului român”.Generalul german Hans Speidel, ajuns, după război, comandant al forţelor terestre NATO din Europa Centrală, răspunzând la întrebarea ziaristului american Cyrus Sulzberger: „Care au fost cele mai bune trupe ale Axei în afară de germani? Finlandezii,croaţii,ungurii? Acesta a răspuns, fără ezitare: „Nici unul dintre aceştia.Românii. Daţi-le şefi buni, şi nu veţi găsi trupe mai bune”. Nu am să intru în vreun detaliu privind structura și dotarea de azi a Armatei României pentru că există oameni mult mai pricepuți decât mine să facă asta, dar am să afirm, clar și răspicat, că nu poți face din „plastilină” bici și să mai și pocnească! „Sarabanda” clamărilor ciudate și total neinspirate ale actualului ministru al apărării, dar și a nenumăraților nepricepuți care l-au precedat pe acesta, referitor la folosirea procentului „normal” sau mai „mărit” din PIB pentru dotarea și funcționarea armiei nu ajută la scopul declarat mai mult decât frecția cu vestitul Carmol la piciorul beteag al lui Pinocchio! Politica de personal actuală existentă la nivelul armiei este cu un pas în groapa dezastrului, coroborată cu motivarea deficitară și impredictibilă a TUTUROR categoriilor de personal din armată, iar dotarea și echiparea cu armament și tehnică de luptă modernă (sau măcar fiabilă) este la pământ, din toate punctele de vedere, de vreo două decenii încoace. „Îngrășarea porcului”, acum când focul e cât casa aici, la doi pași de noi, are efect fix cât mini-submarinele de hârtie creponată ale super-sociologului ministru priceput la armie, că, vezi Doamne, a făcut și el stagiul militar și a învățat, mai bine decât reprezentantul amorțit al Cotroceniului să coasă niște nasturi la uniformă! Nu că premierul ar arăta, cel puțin în spațiul public, vreo prețuire mai specială pentru organismul militar în care a activat o viață de om!… O spun cu regret, ca unul care-l cunoaște personal pe dom’ premier, sunt dezamăgit profund de implicarea sa în zona „politrucească” a vieții societății românești, mai ales pentru faptul că, este mai mult decât evident pentru mine, nu el conduce destinele țării, ci niscaiva păpușari „cu ochii la slănină”. Și pentru că este la fel de evident că nu se pricepe s-o facă! Armata a dat-o „la spate” și se trezește, vezi Doamne, activând în „clubul” conducătorilor nației…Cred că Brătienii și nu numai, se răsucesc în mormintele lor! Numai dacă mă raportez la poziția sa față de rezerva armatei, față de rezerviști și cei aflați în retragere, mi se face silă și nu-mi mai vine să scriu nimic p-acilea! Racile vechi, cam de pe timpul ciocoilor mai vechi ori mai noi, care mergeau pe principiul „să-mi fie bine mie și neamurilor mele, pă restu’, dă-i în…”!
Stimați guvernanți, faceți iute-iute, atât cât mai este timp, demersuri rapide pentru încadrare cu personal și dotare la minim cu armament și tehnică viabilă pentru a avea cine să moară la hotare în primele zile de conflict! Dacă nici exemplul nefericit al Ucrainei nu e folosit de noi ca lecție învățată, degeaba ne plimbăm pe la conferințe cu „ț-șpe” mii de slide-uri în prezentări pompoase la nenumărate comandamente de aici ori de aiurea! Să nu rămânem în istorie cu stigmatul unei nații care se predă prea iute în fața vreunui agresor rapace! Nu sunt un pesimist de felul meu, dar perspectiva e destul de neagră! Iar celor care țipă isteric că „ne apără NATO”, le spun că-s idioți cu patalama, pentru că până se mișcă NATO, politic și logistic, TREBUIE să ai tu, nație română, trupele țării tale, trupele care să moară onorabil la hotare! Iar pentru a ajunge la hotare, brigăzilor din Forțele Terestre, de exemplu, le trebuie măcar tehnică auto care să funcționeze până la hotare, nu să rămână în pană, cu coloane de deplasare „întinse” pe toate drumurile noastre hârbuite, Forțelor Aeriene, avioane care să nu cadă imediat după decolare, iar Forțelor Navale, ceva mai mult decât niște „bărcuțe” dotate cu prăștii… Pentru că, încă, mai avem niște oameni care mai pot face minuni, dar acești oameni trebuie bine conduși, să aibă cu ce și, foarte important, să aibă de ce! Înțelege fiecare ce dorește din cele ce zis-am anterior!
Nu am să mai continui prea mult cu rândurile de față, pentru c-ar trebui să intru-n prea multe detalii și nu e momentul acum, în opinia mea. Sunt de acord cu vorba unui camarad care scria recent că, timp de decenii, conducerea armiei noastre a clamat ritos că „ne instruim cu ce avem”, sintagmă care funcționa atât cât timp nu era focul războiului fix la doi pași de noi. Dacă e să-i dăm crezare secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, securitatea efectivă a Europei nu va reveni prea devreme la starea dinainte de războiul ruso-ucrainean, iar „datoria ţărilor aliate este să-şi întărească apărarea”. Cred că are mare dreptate și lumea își va reveni cu greu către un climat mai aproape de pace, iar „păpușarii” lumii vor mai câștiga mulți bani. Până atunci, însă, așa cum ziceam pe la început, e nevoie să-i avem și noi, pe acei nenea și tanti disponibili, dispuși și relativ bine dotați material, ca să poată muri onorabil, în primele zile de apărare, pentru țară! Și să nu facă din „plastilină” bici și să și pocnească! Cine dorește, își poate aduce aminte sau se poate informa temeinic despre ce dotări a cerut armata de-a lungul timpului şi ce s-a aprobat de către factorul politic. Aproape nimic fezabil, cu unele mici excepții!
Cine mă contrazice, îi dau un singur exemplul, acela al dotării cu armament ușor de infanterie de calibru NATO, cel de 5,6 mm, că tot clamăm interoperabilitatea cu NATO…Noi am rămas tot cu cel de sorginte sovietică, în timp ce producătorii de armament de la Cugir intră-n greve permanente pentru că-s tratați de toate guvernările cu partea dorsală! Ca să nu mai vorbim pentru câte zile de luptă ne-ar ajunge stocurile de muniție doar la acest armament ușor și cam de unde importăm pulberile și muniția…E greu de acceptat că legea răspunderii ministeriale nu are niciun efect atunci când atâtea programe de înzestrare fezabile au fost anulate sau întârziate. Om trăi și om vedea, numai să nu fie prea târziu!
Pentru astăzi am să-nchei aici, cu promisiunea că ne vom reîntâlni și săptămâna viitoare. Revin la realitatea imediată din vecinătatea noastră apropiată, iar, ca de obicei la această întâlnire cu dumneavoastră, în încheierea rândurilor de astăzi, voi repeta, ca în fiecare săptămână, până la finalul „flăcărilor din ograda vecină” din Ucraina, că, dintre toate relele acestui conflict, unul iese, de departe, în evidență, și anume faptul că mor mulți, prea mulți oameni nevinovați acolo în Ucraina, precum și acela că sunt distruse sute de mii ori milioane de destine, laolaltă cu casele, străzile, orașele și viețile multor oameni. Solidaritatea trebuie să fie cea care ne unește, să ne sprijinim unii pe alții și să-i ajutăm pe cei în suferință! Dumnezeu să ne ocrotească! Pe toți! Inclusiv pe ruși! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse foto:
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/creste-numarul-celor-care-vor-sa-fie-rezervisti-in-armata-romaniei-mapn-a-marit-consistent-solda-platita-1920009
