Lucrări de dezinfecție a spațiilor efectuate de Goscom Vaslui
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 16, 2020

Lucrări de dezinfecție a spațiilor efectuate de Goscom Vaslui
Activitățile se desfășoară atât la solicitarea autorităților locale, cât și la cererea societăților de stat sau private care au obligativitatea legală, chiar dacă nu vorbim de COVID-19, de a face lucrări de dezinfecție a spațiilor odată la maxim trei luni.
„Suntem prezenți în viața comunității în această perioadă dificilă pentru toată lumea cu activitatea de dezinfecție în vederea prevenirii de noi cazuri de coronaviurs. Operațiunile se desfășoară doar cu anunțarea prealabilă a locatarilor, prin intermediul asociațiilor de proprietari. Toate aceste lucrări se efectuează profesionist, cu personal calificat care folosește substanțe acreditate de Ministerul Sănătății. Dovadă este faptul că, până acum, nu am avut niciun incident în urma căruia vreo persoană să fi fost intoxicată”, ne-a declarat directorul SC Goscom Vaslui SA, Cătălin Bîrleanu. ”Legislația este strictă și foarte clară în ceea ce privește dezinfecția. Nu este nevoie neapărat de existența virusului SARS-CoV-2 în vreun spațiu public ori privat pentru a se face această operațiune”, ne-a precizat directorul Cătălin Bîrleanu.
Jurnal FM 