Lucian Rusu, Comisar șef de poliție învitat în cadrul emisiunii „Radio-programul amiezii”
#Postat de Corina Bahneanu on iulie 17, 2019
Invitatul acestei după amiezi, la Jurnal FM a fost Comisar șef de poliție Lucian Rusu.
Absolvent al Academiei de poliție promoția 2002 în specializarea poliție rutieră, în perioada 2002-2005 a lucrat ca și ofițer în cadrul serviciului Poliției Rutiere Neamț. În 2004 a urmat cursurile postuniversitare în specializarea Managementul Instituțiilor Publice, iar în perioada 2005-2007 a făcut Masteratul în Siguranța Circulației Rutiere. Începând din anul 2005 își desfășoară activitatea la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, din 2016 fiind șeful serviciului.
Comisarul șef de poliție, Rusu a făcut o trecere în revistă a activității desfășurate de lucrătorii serviciului condus de dumnealui:„Mă refer doar la evaluarea pe primul semestru al lui 2019, am constatat o creștere, nu foarte mare, aproximativ două procente în ceea ce privește promovabilitatea la proba teoretică. Asta înseamnă că acei candidați care se prezintă pentru a susține examenul învață mai mult și sunt mai serioși. De asemenea, la proba practică se constată o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Doar în semestru al anului 2019 au susținut examen un număr de 9.000 de candidați, procentul în momentul de față la proba teoretică este de peste 50% chiar 55, 98%, un procent mare. La nivelul județului Neamț să avem un număr destul de mare de posesori de permis de conducere 195.961 de persoane care locuiesc sau care au domiciliul județul Neamț dețin permis de conducere. Se constată, de asemenea și o creștere a numărului mașinilor înmatriculate pe raza județului Neamț. După cum bine știți, la începutul anului 2017, datorită schimbărilor legislative a fost eliminată acea taxă de poluare, taxă de timbru. S-a constatat o creștere cel puțin la nivelul anului 2018 de peste 50% ceea ce privește autovehiculele înmatriculate. Anul acesta să știți că au fost aproximativ 15.000 de mașini înmatriculate cu o creștere de peste 1.000 față de aceeași perioadă a anului trecut iar parcul auto existent la nivelul Județului Neamț ajuns la 163.971 vehicule, o creștere relative mare.”
Începând cu luna februarie 2017 s-a luat măsura suplimentării cu încă un ghișeu pentru primirea documentelor de înmatriculare, programarea se poate face și online, iar ghișeul numărul 2 este dedicat acestei activități.
Jurnal de Neamț
Jurnal FM 