Lovite pe trecerea de pietoni
#Postat de Manuela Ursache on mai 17, 2019
Lovite pe trecerea de pietoni
Joi, 16 mai 2019, două femei (în vârstă 58 și 18 ani) au fost accidentate în zona orașului Târgu Neamț, în timp ce treceau regulamentar strada pe trecerile marcate pentru pietoni. Se pare că, conducătorul auto nu ar fi acordat prioritate de trecere celor două, care erau deja angajate în traversarea străzii.
Ulterior, cele două au fost preluate și transportate la unitatea spitalicească din zonă.

,,Colegii mei au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 58 de ani din Târgu Neamț a condus un autoturism pe strada Cuza Vodă din direcția gară – centru și nu ar fi acordat prioritate de trecere unor femei (58 și 18 ani) care se angajaseră în traversarea străzii pe o trecere pentru pietoni, acroșându-le. Din impact a rezultat vătămarea corporală a celor două persoane. Conducatoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”, a declarat Mihai Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț
În cauză, au fost demarate cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
.
Elena-Manuela Ursache
Jurnal FM 