Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un garaj din localitatea Satul Nou, comuna Muntenii de Sus.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul unui garaj și al unui foișor, propagându-se spre o locuință. În garaj nu se afla niciun autoturism.

După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat.

Au ars aproximativ 30 metri pătrați acoperiș, un foișor, circa 25 metri pătrați din izolația locuinței, garajul, patru ferestre și două uși.

Nu au fost înregistrate victime.

A fost salvat restul locuinței.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.
Sursa: ISU Vaslui/3 ianuarie 2022
Jurnal FM 