Livia Maiorescu-Dymsza, scriitoare și traducătoare română

Livia Maiorescu-Dymsza (n. 28 martie 1863, Iași – d. 26 august 1946, Câmpulung Muscel) a fost o scriitoare, traducătoare și domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta, fiind fiica lui Titu Maiorescu și a Clarei Kremnitz. În adolescență, ea participa ocazional la ședințele Junimii bucureștene și copia pentru tipar lucrările care urmau să fie publicate în revista Convorbiri literare. Era deja o personalitate remarcabilă în cercurile intelectuale ale României anilor 1880, iar Ion Creangă i-a dedicat celebra sa lucrare Amintiri din copilărie. La vârsta de 24 de ani, a decis să părăsească România și să plece la Berlin împreună cu mama sa.

În 1892, Livia Maiorescu s-a căsătorit cu inginerul polonez Eugeniusz Dymsza, alături de care a călătorit prin Rusia și alte țări. În 1896, Eugeniusz a achiziționat moșia Ilzenberg, unde a construit un conac impresionant într-un parc vast cu lac, locul în care Livia și copiii ei s-au stabilit după moartea soțului său.
Livia Maiorescu-Dymsza a devenit o figură cunoscută la curtea regală, fiind domnișoară de onoare a reginei Elisabeta. Pe lângă rolul său de asistentă a reginei, Livia se ocupa și cu traducerea unor lucrări și cu organizarea de recitaluri, alături de muzicianul polonez Zdisław Lubicz. Potrivit unor surse, între cei doi ar fi existat o poveste de dragoste ascunsă, care ar fi dus la demiterea pianistului de la curte.

Sursa foto: https://jenikirbyhistory.getarchive.net/media/psezdzieckiu-ir-dimsu-seimos-prie-rokiskio-dvaro-xx-a-3-des-746bb3

După divorțul părinților săi, Livia a fugit în Germania, unde și-a început o nouă viață alături de Eugeniusz Dymsza. Cei doi s-au întâlnit la moșia Kaufing, iar căsătoria lor a fost un moment de mare importanță. Eugeniusz, un aristocrat polonez, provenea dintr-o familie nobilă din Lituania și a studiat în Sankt Petersburg. În 1896, a cumpărat moșia Ilzenberg și a construit un conac deosebit, în mijlocul unui parc cu lac.
La Ilzenberg, Livia și Eugeniusz au trăit o perioadă fericită, dar după moartea soțului în 1920, Livia a rămas singură să gospodărească conacul, împreună cu cele două fiice. În ciuda turbulențelor politice din acea perioadă, Livia a continuat să fie o gazdă primitoare și o mamă atentă. După anexarea Lituaniei de către Uniunea Sovietică în 1940, Livia a fost nevoită să se refugieze în România pentru a evita deportarea în Siberia. S-a stabilit la București împreună cu fiicele și nepoatele sale. Livia Maiorescu-Dymsza a murit în 1946 la Câmpulung Muscel și a fost înmormântată, conform dorinței sale, lângă tatăl ei, Titu Maiorescu, la Cimitirul Bellu din București.
În semn de omagiu, Ambasada României din Lituania și Primăria din orașul Rokiskis organizează periodic un concert de pian în memoria Liviei Maiorescu-Dymsza, inspirat de seratele muzicale pe care le organiza la moșia sa. Moștenirea sa a fost păstrată de familia Dymsza-Maiorescu, care a avut trei fiice: Janina Klara (1894–1991), Livia Emilia (1899–1970) și Eugenia (1902–1905). Janina Klara a fost înmormântată la Cimitirul Powązki din Varșovia, alături de unchii săi, Lubomir și Józef Dymsza.
Livia Maiorescu-Dymsza, un simbol al unui trecut nobil și al unei vieți dedicate culturii și familiei, a fost înmormântată alături de tatăl său în Cimitirul Bellu din București. Moștenirea sa continuă să fie celebrată prin diverse evenimente culturale, iar viața sa este amintită ca un exemplu al unei femei deosebite, care a jucat un rol important în istoria intelectuală și culturală a României.

Sursa: https://romanialiterara.com/2021/10/marturiile-liviei-dymsza-fiica-lui-maiorescu/