Legea rurală a fost sancţionată şi promulgată la 14/25 august 1864

Reforma agrară din 1864 a fost o măsură implementată de guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin care țăranii clăcași au fost eliberați de obligațiile față de boieri și împroprietăriți cu pământ. Aceasta a reprezentat un prim pas către modernizarea statului român, deși a avut numeroase deficiențe și a rupt legăturile cu economia și societatea de tip feudal.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza#/media/Fi%C8%99ier:Alexandru_Ioan_Cuza_-_Photo_by_Carol_Popp_de_Szathm%C3%A1ry.jpg

Sursa foto:  https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Kog%C4%83lniceanu#/media/Fi%C8%99ier:Mihail_Kog%C4%83lniceanu.jpg

ANR, Colecţia Facsimile, nr. 5776

Legea rurală a fost sancționată și promulgată la 14/25 august 1864. Atunci, Domnitorul a proclamat țărănimii: „Claca este desființată pentru totdeauna, iar de astăzi voi sunteți proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre”. Legea a intrat în vigoare la 23 aprilie/5 mai 1865.

Această lege i-a eliberat pe țărani de sarcinile feudale precum claca, dijma și podvezile și a desființat monopolurile feudale din interiorul satelor. Loturile de pământ au fost distribuite în funcție de numărul de vite deținute. Totuși, țăranii trebuiau să răscumpere terenurile și să plătească o sumă anuală timp de 15 ani. Pe de altă parte, legea prevedea și despăgubiri pentru proprietari, calculate la valoarea pământului din acea perioadă. Terenurile expropriate nu puteau depăși două treimi din moșie și nu puteau fi vândute timp de 30 de ani, decât către comună sau un alt sătean.

În total, 406.429 de țărani au fost împroprietăriți cu 1.654.964 hectare de pământ. O parte semnificativă din loturile distribuite provenea din moșiile obținute prin secularizarea averilor mănăstirești. După reformă, țăranii dețineau 30% din teritoriul țării, în timp ce restul de 70% era deținut de moșierime sau stat.

Această reformă a fost prima dintre măsurile care au inițiat procesul de modernizare în Principatele Române.

Motivația principală, dar și consecința principală a adoptării reformei, a fost aceea că, devenind proprietari, țăranii deveneau contribuabili la bugetul de stat, crescând astfel considerabil veniturile statului. Cu timpul, însă, țăranii au descoperit inconvenientele de a fi contribuabili. Dacă până atunci negociau cu boierii dările pe care le plăteau, perceptorii statului erau intransigenți, iar metoda negocierii nu mai putea fi aplicată.

Reforma agrară din 1864 a avut și numeroase neajunsuri, care au culminat în timp cu răscoalele țărănești. Pământurile acordate au fost insuficiente pentru nevoile reale ale familiilor rurale. Mai mult, țăranii împroprietăriți nu au fost susținuți pentru a deveni fermieri moderni, ceea ce a menținut agricultura la un nivel înapoiat pentru mult timp. Din cauza despăgubirilor pe care trebuiau să le plătească, țăranii au fost supuși unei poveri fiscale excesive (nivelul dărilor era deja ridicat, iar împreună cu despăgubirile, ajungeau la aproximativ 32% din veniturile anuale).

Mulți țărani au fost nevoiți să fugă la sud de Dunăre din cauza poverii fiscale excesive. În plus, aplicarea legii s-a făcut cu numeroase abuzuri, ceea ce a generat frământări sociale. Cu toate acestea, numele lui Cuza a rămas în mentalul colectiv al țărănimii legat de eliberarea și împroprietărirea țăranilor.

Bibliografie:

• Academia Română, Istoria românilor, vol. VII, tom I, Editura Enciclopedică, București 2001, ISBN 973-45-0430-4

Bibliografie suplimentară:

• Adăniloaie, N., Reforma agrară din 1864, Editura Academiei Române, București 1967.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Reforma_agrar%C4%83_din_1864