Current track

Title

Artist


La un pas de tragedie!

#Postat de on februarie 27, 2024

Două femei au ajuns la spital cu arsuri și intoxicație cu fum după ce casa a luat foc de la o lumânare. Pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Timișești pentru stingerea unui incendiu produs la o casă. Au intervenit forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț – două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, S.V.S.U. Timișești și S.A.J. Târgu-Neamț. ”La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și în interiorul unei case.
O femeie de 83 de ani a fost scoasă de cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție. Victima, care era inconștientă și prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare, a fost preluată de echipajul SMURD și ulterior transportată la CPU Târgu-Neamț. O altă persoană, o femeie de 49 de ani a necesitat îngrijiri medicale din cauza intoxicației cu fum, după ce a evacuat persoana din casa cuprinsă de flăcări. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la CPU Târgu-Neamț
”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul din lemn al casei, acoperit cu plăci de azbociment, pe o suprafață de 120 mp, tâmplăria din PVC și bunurile materiale din interiorul acesteia. ”Focul deschis în spații închise (lumânare) a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, susțin pompierii.

Pompierii nemțeni reamintesc cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru a evita producerea unor astfel de evenimente nedorite, ce pot produce importante pagube materiale și pierderea de vieți omenești:

  • nu amplasaţi lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărţi, articole de îmbrăcăminte, draperii, hârtie etc.) ori în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi a provoca incendii.
  • asiguraţi-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
  • aşezaţi întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;
  • stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
  • asiguraţi-vă că lumânările sunt stinse complet atunci când părăsiţi încăperea;
  • nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *