Current track

Title

Artist


La Prefectură, ”au pus agricultura la cale”!

#Postat de on martie 2, 2023

350 de fermierii și responsabilii de la registrul agricol din primării au participat la o serie de discuții la Prefectura Neamț, întâlnirea fiind organizată de reprezentantul guvernului în teritoriu, tema principală a fost intervențiile implementate de APIA, conform Planului Național Strategic 2023-2027 prin cererea de plată din campania de anul acesta. 

„Au fost prezenți numeroși fermieri persoane fizice și fermieri reprezentanți ai IF, II, PFA, responsabili ai societăților cu profil agricol și reprezentanți ai primăriilor din județ, iar din partea APIA Centrul Județean Neamț, directorul Mihai Dorneanu, directorii executivi adjuncți, șefii de servicii și funcționari din cadrul instituției. Având în vedere numărul atât de mare de participanți la ședință, am subliniat importanța activității fermierilor, a APIA, și le-am solicitat responsabililor din cadrul primăriilor eliberarea adeverințelor pentru cei care cultivă pământul, conform înscrisurilor din Registrul Agricol, astfel încât să se poată solicita și acorda fondurile care li se cuvin fermierilor. Reprezentanții APIA au trecut în revistă legislația europeană și cea națională pentru intervențiile ce pot fi accesate și noutățile apărute sau preconizate a fi introduse pentru susținerea agriculturii cu fonduri de la bugetul de stat sau fonduri europene“, a declarat Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț.

Agricultorilor li s-au adus la cunoștință termenele de depunere a cererilor de plată în campania 2023, modificările suferite de acestea în anul în curs și lista cu documentele necesare a fi depuse la dosarul solicitantului. Conducerea APIA a prezentat intervențiile care se pot solicita comparativ cu schemele solicitate în PAC 2014-2020 și în perioada de tranziție 2021 – 2022, astfel încât informațiile să fie accesibile fermierilor. De asemenea, au fost punctate cazurile cu probleme în identificarea parcelelor agricole în aplicația IPA Online, cazuri ce pot conduce la neconformități în cerere și implicit în întârzieri la plată sau sancțiuni, fiind exemplificate câteva situații. Totodată, s-a subliniat importanța corectitudinii declarării parcelelor agricole în aplicația IPA Online.

La sfârșitul prezentărilor, reprezentanții APIA Neamț au răspuns nenumăratelor întrebări ale fermierilor legate în special de condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească în vederea solicitării ecoschemelor și intervențiilor în cadrul cererii de plată 2023, atât din sectorul vegetal cât și în cel zootehnic. Tot la această ședință au fost clarificate toate aspectele pentru care erau informații certe la data întâlnirii. Următoarea ședință de informare cu fermierii va avea loc după ce legislația în domeniu se va definitiva.

Anul trecut au beneficiat de subvenții in valoare de 69 de milioane de euro aproximativ 22 000 de fermieri din județul Neamț, iar în acest an se preconizează că numărul acestora va creste.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *