„La omul sărac”… curg belele. După inundații, atenție la alimente și la frig
#Postat de admin on mai 9, 2019
„La omul sărac”… curg belele. După inundații, atenție la alimente și la frig
Având în vedere prognoza și evoluția meteorologică și hidrologică, Direcția de Sănătate Publică Vaslui face o serie de recomandări populației în vederea prevenirii îmbolnăvirilor în zonele afectate de inundații:
– să consume apă îmbuteliată, să nu consume apă direct din fântâni sau de la robinet;
– să utilizeze apă fiartă și răcită pentru prepararea alimentelor. În cazul femeilor gravide și a sugarilor, se recomandă o atenție deosebită în ceea ce privește apa utilizată pentru consum și la prepararea hranei;
–
să consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic;
– să nu atingă animalele moarte și să avertizeze autoritățile în vederea evacuării acestora;
– să evite expunerea prelungită la frig și umezeală;
– să păstreze alimentele în condiții igienice;
– să respecte igiena individuală;
– la primele semne de boală, să evite automedicația și să se prezinte la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului corespunzător.
Conform primelor evaluări în cele trei comune afectate de inundații (Băcești, Dumești, Todirești), avem următoarele:
– 17 locuințe inundate, dintre care 15 în com. Băcești, una în com. Dumești și încă una în com. Todirești;
– Anexe inundate – 1 (com. Dumești);
– 41 de curți și grădini inundate, dintre care 26 în com. Băcești, 10 în com. Todirești și 5 în com. Dumești;
– 3 poduri avariate, toate în com. Todirești;
– 1 podeț avariat, în com. Băcești;
– 8 persoane evacuate, dintre care șase (6) din com. Băcești și două (2) din com. Todirești (sat Huc);
– 40 animale salvate, în com. Todirești;
Au fost afectate trei drumuri, după cum urmează:
– DJ 248 A ( inundat pe o porțiune de 25 m);
– DC 119 (inundat pe o porțiune de 50 m);
– DC 132 ( inundat pe o porțiune de 50 m).
Cristina Rădulescu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 
