La 9 decembrie 1894 intra în circulaţie primul tramvai electric din Bucureşti
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 9, 2020

La 9 decembrie 1894 s-a dat în folosinţă în Capitală primul tramvai electric, între Obor şi Cotroceni. Prima linie a purtat numărul 14, pentru că până la data respectivă, funcţionau deja 13 linii de tramvaie cu cai, toate numerotate şi marcate printr-o culoare distinctivă (sau combinaţie de două culori).
Culoarea liniei 14 era verde şi străbătea oraşul de la est la vest.
„România, ţară eminamente agricolă, aceasta este o banalitate, toată lumea vede că e o necesitate absolută ca ţara noastră să nu mai rămână pe viitor eminamente agricolă (…) A vorbi de cele câteva clăi de fan pe care le consumă caii Primăriei aceasta nu este o argumentaţie ci confuzie. Cele 2-3 mii de cai ai oraşului e o bagatelă pentru bogăţia ţării. Mai sunt şi alte ţări care produc mult fân şi cresc multe vite aşa este de pildă Elveţia consideraţiunea aceasta n-a împiedicat-o câtuşi de puţin de a adopta tracţiunea electrică pentru tramvaiele lor”.
Jurnal FM 