Jules Michelet, istoric francez

Jules Michelet (născut pe 21 august 1798 în Paris și decedat pe 10 februarie 1874 în Hyères, Franța) a fost un renumit istoric francez, un important reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al Universității din Paris în 1819, a devenit profesor la École Normale Supérieure în 1827. În anii 1840, atrăgea mii de studenți la Collège de France, fascinați de discursurile sale pasionate și de convingerile sale politice. A fost cunoscut și pentru simpatiile sale față de România, atât prin lucrările sale, cât și prin sprijinul moral acordat revoluționarilor români din 1848, dintre care unii fuseseră studenți la Collège de France.

Jules Michelet s-a născut într-o familie de tradiție hughenotă din Paris. Tatăl său, Turcy Michelet, era tipograf, dar a fost afectat de reglementările restrictive impuse de Napoleon asupra presei și a ajuns să fie încarcerat din cauza datoriilor. Sub îndrumarea tatălui său, Jules a învățat tipografia, însă tatăl său a preferat să facă sacrificii pentru a-l trimite la școală, astfel încât Jules a studiat la Collège Charlemagne. A obținut bacalaureatul în 1817, cu o specializare în literatură.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Michelet#/media/Fișier:Misu_Popp_-_Portretul_lui_Jules_Michelet.jpg

În 1819, Michelet a susținut la Universitatea din Paris două teze de doctorat: Examen des «Vies des hommes illustres» de Plutarque (Cercetarea „Vieții oamenilor iluștri” de Plutarh) și De percipienda infinitate secundum Lockium (Despre perceperea infinitului conform lui Locke).

În 1821, după un concurs, s-a întors la Collège Charlemagne, de data aceasta în calitate de profesor. La vârsta de 26 de ani, în 1824, s-a căsătorit cu Pauline Rousseau și au avut împreună doi copii, Adèle și Charles.

În 1827 începe cariera sa universitară la École Normale Supérieure și publică primele sale lucrări în domeniul istoriei. În 1829 este numit șef al secției de istorie a Arhivelor regale franceze.

În 1833, Michelet publică prima parte a operei sale fundamentale, Histoire de France (Istoria Franței), iar în același an, îl înlocuiește pe istoricul François Guizot la Sorbona. În 1838 devine profesor la Collège de France, unde va influența tineretul din generațiile următoare.

În 1846 publică Le Peuple („Poporul”), o lucrare importantă pentru revoluționarii de la 1848, inclusiv pentru români.

În timpul revoluției franceze de la 1848, deși a fost solicitat să se implice activ, Michelet a ales să nu participe la viața politică directă. Cu toate acestea, excesele revoluției l-au convins că democrația poate fi realizată doar prin educarea cetățenilor. În 1849, publică Histoire de la Révolution française („Istoria revoluției franceze”).

În 1851, regimul contrarevoluționar îi interzice să mai predea, iar în 1852 este concediat de la Collège de France pentru că refuzase să jure credință noului regim politic. În ciuda acestor dificultăți, Michelet își continuă activitatea literară și publică lucrări importante despre revoluțiile din Europa și istoria Franței.

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără:

• Précis de l’histoire moderne (1827)
• Histoire de France (1833–1867)
• Histoire de la Révolution française (1847–1853)
• Le Peuple (1846)
• Histoire de la France au XVI-e siècle (1855)
• L’Oiseau (Pasărea) (1856)
• L’Amour (Dragostea) (1858)
• La Mer (Marea) (1861)
• Bible de l’Humanité (1864)

Michelet este apreciat pentru stilul său literar vibrant și pentru viziunea sa holistică asupra istoriei. El nu se limita la o metodologie istorică riguroasă, ci îmbina cercetarea cu imaginația, prezentând trecutul într-o formă aproape poetică, pentru a-i insufla viață și pentru a stimula reflecția asupra prezentului.