Johann Sebastian Bach, compozitor german

Johann Sebastian Bach (pronunțat în germană: /joːhan zebastjan bax/, născut la 21/31 martie 1685, în Eisenach, Turingia, Sfântul Imperiu Roman – decedat la 28 iulie 1750, în Leipzig, Sfântul Imperiu Roman) a fost un compozitor german și organist al perioadei baroce.

Este faimos pentru vasta sa creație care cuprinde o mare diversitate de lucrări, reprezentând diferite genuri și forme populare în acea vreme. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără Variațiunile Goldberg, Suitele pentru violoncel solo, Clavecinul bine temperaț, Partita pentru vioară în re minor și cele șase Concerte Brandenburgice. O parte semnificativă a operei sale include lucrări corale, precum Patimile după Matei, Misa în si minor, Oratoriul de Crăciun și peste 200 de cantate, atât laice, cât și religioase.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach#/media/Fișier:Johann_Sebastian_Bach.png

După redescoperirea și republicarea compozițiilor sale în secolul al XIX-lea, Johann Sebastian Bach a devenit unul dintre cei mai respectați și influenți compozitori din istoria muzicii.

Johann Sebastian Bach s-a născut în Eisenach, capitala ducatului Saxa-Eisenach, pe teritoriul actualei Germanii, pe 21 martie 1685 (sau 31 martie, conform calendarului gregorian). A fost al optulea și cel mai tânăr dintre cei 10 copii ai lui Johann Ambrosius Bach și Elisabeth Lämmerhirt. Tatăl său era muzician de curte, responsabil cu organizarea activităților muzicale ale orașului și organist al bisericii locale.

Detalii precise despre primii ani ai lui Johann Sebastian sunt mai puțin cunoscute, dar se știe că în 1693 a fost înscris la Școala Latină din Eisenach, aceeași instituție unde studia și Martin Luther cu două secole înainte. În acei ani, instrucția muzicală a fost asigurată de tatăl său, care l-a învățat elemente fundamentale de teorie muzicală și vioară.

La vârsta de 9 ani, după moartea mamei sale în 1694 și a tatălui său în 1695, Johann Sebastian a ajuns în casa fratelui său mai mare, Johann Christoph Bach, organist la Ohrdruf, unde a început să studieze și să interpreteze la orgă, intrând în contact cu lucrările unor compozitori precum Froberger, Kerll și Pachelbel.

În 1700, din cauza lipsei locurilor disponibile la școala din Ohrdruf, Johann Sebastian a plecat la Lüneburg pentru a studia la Școala Sf. Mihail, unde a fost membru al corului și a cântat la orgă și clavecin. În acea perioadă, a intrat în contact cu muzica franceză și a început să studieze lucrările unor compozitori renumiți.

În martie 1703, Bach a obținut un post de organist la Arnstadt, unde a lucrat pentru câțiva ani. Aici au apărut și primele tensiuni între Bach și angajatorii săi, în principal din cauza relațiilor dificile cu studenții din cor și refuzului de a se implica mai mult în activitățile corale.

În 1705, Bach a avut o dispută cu un student din cor, iar mai târziu, după o călătorie la Lübeck pentru a-l asculta pe Dietrich Buxtehude, s-a întors cu o absență prelungită de patru luni, ceea ce i-a atras reproșuri din partea autorităților orașului.

În decembrie 1706, a acceptat un post de organist la Mühlhausen, unde a rămas până în 1708. În această perioadă, Bach s-a căsătorit cu verișoara sa, Maria Barbara Bach, cu care a avut mai mulți copii.

În 1708, Bach s-a mutat la Weimar, unde a lucrat ca organist la curtea ducală și a început să compună lucrări pentru ansambluri orchestrale, precum și pentru orgă. În această perioadă, a compus majoritatea lucrărilor sale contrapunctice celebre, inclusiv „Clavecinul bine temperaț”.

Din cauza unor conflicte cu ducele de la Weimar, Bach a acceptat în 1717 oferta de a deveni capelmaistru la curtea prințului Leopold de Anhalt-Cöthen. Aici, el a compus lucrări pentru ansambluri de cameră, inclusiv cele 6 Concerte Brandenburgice și suitele pentru violoncel „solo”.

În 1723, Bach a fost numit cantor și director muzical la Biserica Sfântul Toma din Leipzig, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Aici, a compus lucrări pentru cultul bisericesc și a predat muzica elevilor de la școala de canto. În această perioadă au fost create unele dintre cele mai mari lucrări ale sale, inclusiv Patimile după Matei și Oratoriul de Crăciun.

În ultimii ani de viață, Bach a suferit de probleme de vedere. În 1750, a suferit o operație oftalmologică, dar aceasta nu a avut succes, iar complicațiile au dus la moartea sa în toamna aceluiași an.

Opera lui Johann Sebastian Bach a fost catalogată în 1950 de muzicologul Wolfgang Schmieder, în „Bach-Werke-Verzeichnis” (Catalogul operelor lui Bach), lucrările sale fiind numerotate corespunzător.

Bach s-a căsătorit în 1707 cu Maria Barbara Bach, cu care a avut 7 copii, din care doar 4 au supraviețuit. După moartea primei soții, Bach s-a recăsătorit în 1721 cu Anna Magdalena Wilcke, o soprană cu 17 ani mai tânără, cu care a avut 13 copii. Toți fiii săi au arătat un talent remarcabil pentru muzică, iar mulți dintre ei au devenit muzicieni de renume, cum ar fi Wilhelm Friedemann Bach, Johann Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach și Carl Philipp Emanuel Bach.