James Franck, fizician american de origine germană

James Franck s-a născut la 26 august 1882, în Hamburg, Imperiul German, și a murit pe 21 mai 1964, la Göttingen, Republica Federală Germania. A fost un renumit fizician, cunoscut mai ales pentru experimentul Franck-Hertz și contribuțiile esențiale la fizica cuantică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/James_Franck#/media/Fi%C8%99ier:James_Franck.jpg

A obținut doctoratul în fizică în 1906 și și-a susținut abilitarea în 1911 la Universitatea Friedrich Wilhelm din Berlin, unde a predat până în 1918. În timpul Primului Război Mondial, a servit ca voluntar în armata germană și a fost grav rănit într-un atac cu gaz (1917), primind Crucea de Fier, clasa I.

După război, a devenit șeful diviziei de fizică a Kaiser Wilhelm Gesellschaft pentru chimie fizică, iar în 1920 a fost numit profesor de fizică experimentală și director al Institutului al II-lea de Fizică Experimentală din Göttingen. A colaborat acolo cu Max Born, promițând o nouă eră în studiul fizicii cuantice.

Împreună cu Gustav Hertz, a efectuat celebrul experiment Franck-Hertz (1914), care a demonstrat că electronii pierd energie în cantități discrete atunci când interacționează cu atomii de mercur – confirmând astfel modelul atomic al lui Niels Bohr. Experimentul a oferit și dovezi pentru cuantificarea energiei conform relației E = hf, enunțată de Planck și susținută de Einstein.

În 1925, James Franck și Gustav Hertz au primit Premiul Nobel pentru Fizică „pentru descoperirea legilor care guvernează impactul unui electron asupra unui atom”. În prelegerea Nobel, Franck a admis cu umilință că inițial nu înțelesese importanța teoriei lui Bohr.

Odată cu ascensiunea Partidului Nazist în 1933, Franck a demisionat din funcțiile sale academice în semn de protest față de epurările antisemite din universități. A sprijinit activ plecarea în siguranță a savanților evrei, colaborând cu Frederick Lindemann.

După o scurtă perioadă la Institutul Niels Bohr din Danemarca, s-a stabilit în Statele Unite, unde a activat la Universitatea Johns Hopkins și, ulterior, la Universitatea din Chicago, unde s-a dedicat studiului fotosintezei.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, James Franck a fost director al Diviziei de Chimie din cadrul Laboratorului Metalurgic (parte a Proiectului Manhattan). A devenit președintele unei comisii privind implicațiile politice și etice ale folosirii bombei atomice, redactând faimosul Raport Franck (1945), care recomanda nefolosirea bombei nucleare fără avertisment asupra orașelor japoneze – o poziție curajoasă, contrară deciziilor militare de atunci.

James Franck este considerat una dintre figurile-cheie în confirmarea teoriei cuantice și dezvoltarea fizicii moderne. A susținut activ integrarea femeilor în știință, sprijinind carierele unor fiziciene remarcabile precum Lise Meitner, Hertha Sponer și Hilde Levi.

A murit în 1964, la vârsta de 81 de ani.