Iulia Oniță, sculptoriță română

Iulia Oniță (1 august 1922, Dorohoi – 28 aprilie 1987, București) a fost o sculptoriță remarcabilă, considerată una dintre cele mai reprezentative figuri ale artei românești moderne. Fiica lui Ștefan Moraschi și a Sofiei (născută Irimia), a urmat liceul în orașul natal, continuând apoi studiile superioare la Academia de Arte Frumoase din Iași, între 1941 și 1943, unde i-a avut ca profesori pe Ion Irimescu (sculptură) și I.L. Cosmovici (desen). Și-a completat formarea artistică la București, în atelierul sculptorului Corneliu Medrea.

Utilizarea acestei imagini poate fi asociată cu licența Atribuire-NeComercial 3.0 Ne-adaptată (CC-BY-NC 3.0).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iulia_Oniță#/media/Fișier:Arhitectura_de_Iulia_Onita,_1965.jpg

Din 1963 a devenit profesor de sculptură la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității din București, contribuind la formarea multor tineri artiști. A debutat expozițional în 1950 și a participat constant la expoziții naționale și internaționale, expunând lucrări în orașe precum Praga, Berlin, Atena, Moscova, Paris, Roma, Tel Aviv, Helsinki și multe altele.

A fost cunoscută în special pentru portretele sale din bronz, înfățișând figuri istorice și contemporane precum Ana Ipătescu (1973), Doamna Maria de Mangop (1977), Doamna Stanca (1978), Elena Cuza (1979), balerinele Ileana Iliescu (1961) și Alexa Mezincescu (1982), actrițele Camelia Zorlescu (1962) și Leopoldina Bălănuță (1984), precum și pictorițele Micaela Eleuteriade (1979) și Wanda Sachelarie Vladimirescu (1981).

Pe lângă portretistică, Iulia Oniță a realizat și numeroase lucrări de sculptură monumentală: Monumentul ostașului român din Oradea (1958), grupul statuar Tinerețe din Eforie Nord (1962), Arhitectură din București (1965), statuia lui Coresi de la Muzeul Tiparului din Târgoviște (1968) și monumentul dedicat Ecaterinei Teodoroiu din Târgu Jiu (1976).

Membră a Uniunii Artiștilor Plastici încă din 1952, a fost recompensată cu mai multe premii prestigioase, printre care Premiul pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici (1964, 1983), Ordinul Cultural, clasa a IV-a (1966, 1968) și Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1978).

Criticul Dan Grigorescu a descris-o ca fiind „unul dintre sculptorii cei mai reprezentativi ai unei generații care a contribuit esențial la afirmarea unei viziuni românești distincte în arta sculpturii.”

Sursă: George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2012.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iulia_Oniţă