IPS Teofan prezent la vernisajul expoziției „Leta Mironescu – Icoane ale sufletului”
#Postat de Corina Bahneanu on iunie 23, 2019
La Muzeul de Artă din Piatră – Neamț, a avut loc vernisajul expoziției „Leta Mironescu – Icoane ale sufletului”, unde au participat, printre alții, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, preot Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamț, preot Ovidiu Dan Cojan și dr. Ciprian Dorin Nicola, director – manager al Complexului Muzeal Județean Neamț, alături de oficialități, preoți și credincioși din Protopopiatul Piatra Neamț.
Leta Mironescu a fost apreciată în perioada interbelică drept unul dintre artiştii moderni de seamă din ţara noastră, pentru concepţia originală şi virtuozitatea mânuirii penelului.
Născută la 21 noiembrie 1896 în Satu-Mare lângă Rădăuţi, Leta Mironescu a copilărit şi a urmat cursurile gimnaziale, liceale şi Academia de Pictură la Cernăuţi, unde tatăl său, Vasile Gheorghiu era preot, profesor universitar la Facultatea de Teologie.
S-a căsătorit la 8 iunie 1919 cu ofiţerul Ionel Mironescu, nemţean de origine, care studiase teologia la Seminarul din Roman, apoi la Facultatea din Cernăuţi. În 1939 artista se refugiază împreună cu familia în satul Cut, comuna Dumbrava Roşie, în casa socrilor săi. După întemniţarea, din motive politice şi moartea soţului său,
Leta Mironescu a murit la 13 mai 1981 şi este înmormântată în cavoul familiei, lângă biserica ctitorită de socrul său, preotul Mironescu, în satul Cut.
Prezent la evenimentele desfășurare cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului orașului Piatra Neamț, Înaltpresfințitul Teofan, Mitopolitul Moldovei și Bucovinei, a adresat celor prezenți la vernisajul din cadrul Muzeului de Artă câteva cuvinte: „Suntem aici pentru a ne bucura o clipă de vizionarea unor chipuri pe care o distinsă doamnă plecată în Împărăția Cerurilor cu câteva decenii în urmă le-a lăsat moștenire acestui așezământ de cultură. Intrând aici am aruncat o privire fugară asupra chipurilor, cum erau românii altădată, cum au rămas în esența lor și acum, chipuri pe care doamna le-a cunoscut și-a încercat sau și le-a imaginat, le-a cunoscut sau poate le-a inventat, le-a avut în chipul ei cei dinlăuntru și le-a așezat pe pânză, și mă-ntrebam ce legătură o fi între această doamnă și picturile ei, pe de o parte, și Sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, tot pelerinajul cu binecuvântatele moaște ale Sf. Gheorghe Pelerinul. Din expunerea dumneavoastră, a domnului director și a părintelui am înțeles foarte bine care este legătura pe care ați încercat s-o faceți, între Sf. Gheorghe și doamna Mironescu, nu știu dacă cei doi s-au cunoscut sau nu, probabil nu, sau știți dumneavoastră mai bine, dar s-au întâlnit poate dincolo de moartea Sfântului care a venit printre noi, prin intermediul părintelui duhovnic, care a născut un fiu care s-a căsătorit, înțeleg cu doamna și prin aceasta, prin vasele comunicante ale comuniunii sfinților, cred că ceva din duhul Sfântului Gheorghe prin intermediul tatălui socru, a ajuns și în penelul doamnei Mironescu, și pe undeva, cunoscătorii sau poate și noi, aplecându-ne sau oprindu-ne o clipă asupra chipurilor, asupra privirii, asupra fețelor persoanelor înfățișate aici, îl regăsim, poate, întrucâtva, pe Sfântul Gheorghe căci nu se poate ca părintele Mironescu, avându-l la spovedanie, să nu fi fost el însuși impregnat de viața Sfântului.”
Expoziția va fi putea fi vizitată la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț, în perioada 23 – 30 iunie 2019, de „Zilele Orașului Piatra-Neamț”.
Corina Băhneanu
Jurnal FM 


