Ion Popescu-Pasărea, compozitor român de muzică psaltică, cântăreț bisericesc (psalt) și profesor de seminar
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 10, 2026
Ion Popescu-Pasărea (n. 6 august 1871, Pasărea, jud. Ilfov – d. 10 aprilie 1943, București) a fost un compozitor de muzică psaltică, cântăreț bisericesc (psalt) și profesor de seminar, fără a fi însă hirotonit. Este considerat cel mai important compozitor și pedagog român de muzică psaltică.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/music-sheet-music-pencil-melody-6656249/
A urmat Seminarul „Nifon” din București între 1883 și 1890, continuând apoi studiile la Conservatorul din București (1890–1893), unde a fost elevul unor profesori precum Gheorghe Brătianu și Eduard Wachmann. Ulterior, a studiat și la Facultățile de Litere și Drept din București.
Cariera sa didactică a fost vastă: a predat muzică psaltică la seminariile „Nifon” și „Central” între 1893 și 1939, la Conservatorul de Muzică (1905–1912), la Academia de Muzică Religioasă (1928–1930 și 1932–1941), dar și în licee particulare din Capitală. A fost, de asemenea, cântăreț de strană în mai multe biserici bucureștene: „Sf. Dumitru”, „Sf. Spiridon”, „Sf. Gheorghe Vechi” și „Kalinderu”.
A fondat și condus mai multe societăți muzicale, printre care „Macarie”, „Cucuzel” și „Asociația Generală a Cântăreților Bisericești din România”. A editat revistele de specialitate „Cultura” (1911–1941) și „Cultura stranei” (din 1919). A format generații de compozitori, muzicologi și psalți, printre care se numără George Breazul, I. D. Petrescu-Visarion, Nicolae Lungu și Gheorghe Folescu.
Contribuțiile sale la cercetarea și valorificarea muzicii psaltice tradiționale sunt remarcabile, atât prin lucrările sale originale, cât și prin publicarea de colecții, culegeri de cântări bisericești și lucrări teoretice.
Lucrări reprezentative
Colecții de cântece
- Colecțiune de imnuri școlare (1900, împreună cu Ștefan Popescu)
- Colecțiune de cântările Sfintei Liturghii (1919)
- Colecțiune de cântări bisericești alese (1921, 1925)
- Repertor coral al Societății Învățătorilor Ilfoveni (1923)
- Cântările Sfintei Liturghii pentru școală și popor (1927, cu G. Comana și G. Breazul)
- Culegere de cântări bisericești ce se cântă de către preoți (1940)
Muzică psaltică
- Slujba Sf. Spiridon (1895)
- Cântările Sf. Liturghii pentru cursurile sătești (1908)
- Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos (1920)
- Cântările utreniilor de duminică pe cele opt glasuri (1922, 1928)
- Penticostarul (1924)
- Podobiile celor opt glasuri – după Anton Pann
- Troparele învierii și ale sfinților (1925)
- Liturghierul de strană (1925)
- Catavasierul (1927)
- Noul Ideomelar (1933)
- Cântările Sfintelor Paști (1936)
Lucrări teoretice și juridice
- Principii de muzică bisericească orientală (1897; ediții ulterioare în 1923, 1939, 1942)
- Autoritatea lucrului judecat în dreptul roman și civil român – teză de licență (1904)
- Diverse prelucrări corale și studii de muzicologie, publicate în revistele „Cultura” și „Izvorașul” din Bistrița-Mehedinți.
Jurnal FM 