Ion Ghica (n. 12 august 1816, București – d. 7 mai 1897, Ghergani, Dâmbovița) a fost o personalitate marcantă: economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat

Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost cel de-al cincilea prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.

A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 – 1882, 1884 – 1887, 1890 – 1893 și 1894 – 1895). Cartea Scrisori către Vasile Alecsandri este capodopera sa de scriitor.

Necunoscut – digibuc.ro: Albina : Revistă enciclopedică populară, 01, nr. 02, 12 octombrie 1897

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ghica#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Ghica_(2).jpg

S-a născut în București, în proeminenta familie de boieri Ghica, și a fost nepotul atât al lui Grigore Alexandru Ghica (care urma să devină Principe al Țării Românești în anii 1840 și 1850), cât și al lui Ion Câmpineanu, un radical de inspirație carbonarienă. Tatăl său a fost Dimitrie (Tache) Ghica și mama sa – Maria născută Câmpineanu. Ion Ghica a fost educat la București și în Europa de Vest, studiind ingineria și matematica la Școala de Mine din Paris (Franța) între 1837 și 1840.

După ce și-a terminat studiile la Paris, a plecat în Moldova și a fost implicat în conspirația eșuată a Frăției („Frăția”) din 1848, care urma să realizeze unirea Țării Românești și Moldovei sub un singur conducător autohton român, principele Mihai Sturdza. Ion Ghica a devenit profesor de geologie și mineralogie și ulterior profesor de economie politică la Academia Mihăileană care a fost înființată de același principe Sturdza la Iași (viitoarea Universitate din Iași). Este considerat primul mare economist român. S-a alăturat lagărului revoluționar al Valahiei și, în numele Guvernului provizoriu înființat atunci la București, a plecat la Istanbul pentru a se apropia de guvernul imperial otoman; el, Nicolae Bălcescu și generalul Gheorghe Magheru au jucat un rol esențial în medierea negocierilor dintre liderul român transilvănean Avram Iancu și guvernul revoluționar maghiar al lui Lajos Kossuth.

Prințul de Samos

În timp ce se afla la Istanbul, a fost numit Bey (guvernator) al Samosului (1854–1859), unde și-a dovedit abilitățile de conducere prin extirparea pirateriei locale (cea mai mare parte a fost destinată transporturilor care furnizează războiul Crimeei). După finalizarea sarcinii, Ghica a primit titlul onorific de Bey de Samos de către sultanul Abd-ul-Mejid I în 1856.

Academia Română

Din 1874 a devenit membru titular al Societății Academice Române, apoi a fost ales președinte al acestei prestigioase instituții (1876-1879). De asemenea, după redenumirea societății în Academia Română (1879) a fost președinte al Academiei de mai multe ori.

Decesul

Ion Ghica a murit pe 7 mai 1897, la moșia lui de la Ghergani.

În afară de distincția în politică, Ion Ghica a obținut și o reputație literară prin ale sale Scrisori către Vasile Alecsandri, prietenul său de o viață, scrise la Londra și descriind vechea stare a societății românești care dispărea rapid. A fost și autorul unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi: Amintiri din pribegie în 1848 și Convorbiri Economice. Această din urmă lucrare s-a constituit într-un interval de peste zece ani (1865-1876), din broșuri succesive. A fost primul care a susținut apariția unei industrii și a unui comerț național.

Opere publicate

• Coup d’oeil sur l’état actuel de la Valachie , et la conduite de la Russie relativement à cette province, par M. de L. [Ion Ghica], Paris, 1835
• Vademecum al inginerului și al comerciantului. Greutăți și măsuri, formule întrebuințate la ingineria civilă și militară și în comerciu, 1848, 1865
• Ajutorul comerciantului, al agricultorului și al inginerului, 1873 (coautor: Dimitrie A. Sturdza)
• Poids de la Moldovalachie dans la question d’Orient; coup d’oeil sur la dernière occupation militaire russe de ses provinces, par M. de O. [Ion Ghica], agent diplomatique, Paris, Lejay, 1838
• Dernière occupation des Principautés danubiennes, par G. Chainoi [=Ion Ghica, pseudonim format prin anagramă], Paris, Librairie Militaire, Impr. de Cosse et J. Dumaine. Ancienne Maison Anselin, 1853
• Scrisori ale lui Ion Ghica către V. Alecsandri, Bucuresci (Tip. Academiei Române, Laboratorii Români), 1884. O nouă ediție, mult completată, a apărut la editura Socec în 1887.
• Amintiri din pribegia după 1848, București, Socec, 1889
• Convorbiri economice, 1865 – 1876
• Précis des droits des moldaves et des valaques fondés sur le droit des gens et sur les traités, Paris, 1839
• Măsurile chi greutățile românești și moldovenești în comparație cu ale celorlalte neamuri, cu un articol asupra mijloacelor de comunicație, București, în tipografia lui C. A. Rosetti și Vinterhalder, 1848
• Cuvântarea Principelui de Samos către Senatul samioților, la 25 aprilie 1856 (în neogreacă)
• Pledoriul trimis la judecătoria districtului Dâmbovitza pentru constatarea drepturilor sale politice, București, 1859
• Reorganizarea României, partea întâia, Comuna, București, 1861
• Omul fizic și intelectual, București, 1866
• Ion Câmpineanu, discurs de recepțiune la Academia Română și răspunsul d-lui B. P. Hasdeu, citite în ședința publică de la 28 martie 1880, București, 1880
• Amandament la proectul de lege asupra organizării Ministerului lucrărilor publice și a lucrărilor publice, București, 1868
• Pământul și omul, partea I, București, 1884
• Amintiri despre Grigore Alexandrescu, scrisoare către V. Alecsandri, București, 1887
• I. Ghica și N. Bălcescu, Scrisori inedite, publicate și adnotate de N. Cartojan, București, 1913
• Ion Ghica către N. Bălcescu, scrisori inedite din vremea pribegiei, publicate cu o introducere de G. Zane, București, 1943, în Analele Academiei Române
• Corespondența lui Ion Ghica cu Dimitrie A. Sturdza (1860-1880), publicată cu o introducere de Victor Slăvescu, București 1943, în Analele Academiei Române
• Catalogul Corespondenței lui Ion Ghica, publicat de Nicolae Liu, Ed. Academiei, 1962
• Opere, ediție îngrijită, glosar, bibliografie și introducere de Ion Roman, colecția Clasicii noștri, ESPLA, în 2 vol.,1956

A publicat numeroase articole, note, corespondențe în periodicele vremii.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ghica