Ion C. Brătianu, om politic român, ministru cu diferite portofolii, cel de-al paisprezecelea premier al României

Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Pitești – d. 4/16 mai 1891, Ștefănești, județul Argeș) a fost una dintre cele mai influente figuri ale vieții politice românești din secolul al XIX-lea. Om politic de anvergură, deținător al celui mai lung mandat de prim-ministru din istoria României până la instaurarea regimului comunist, a contribuit decisiv la conturarea statului român modern. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1888 și fondator al Partidului Național Liberal, devenind primul său președinte.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

S-a născut într-o familie cu rădăcini boierești – fiul lui Constantin („Dincă”) Brătianu și al Anei (n. Tigveanu). A urmat școala primară în orașul natal, fiind elev al lui Nicolae Simonide. În 1838 intră în armata munteană, iar câțiva ani mai târziu pleacă la Paris pentru a studia. În capitala Franței a fost inițiat în francmasonerie și s-a implicat activ în cercurile revoluționare.

La întoarcerea în Țara Românească, a fost implicat în Revoluția de la 1848, fiind prefect al poliției în guvernul provizoriu. După înăbușirea revoluției, s-a refugiat în Franța, unde a încercat să influențeze opinia publică în sprijinul unirii și autonomiei principatelor române.

În perioada 1857–1859, Brătianu revine în țară și se implică activ în politica internă, fiind un lider marcant al liberalilor. A fost un susținător al Unirii Principatelor și un participant important la înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1866, fiind unul dintre arhitecții aducerii unui principe străin pe tronul României.

După refuzul lui Filip de Flandra, Brătianu s-a deplasat la Düsseldorf, unde l-a convins pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen să accepte tronul României. Carol a fost proclamat domnitor în aprilie 1866 și, mai târziu, rege al României.

În 1876, Brătianu devine prim-ministru, funcție pe care o deține, cu intermitențe, până în 1888. Sub conducerea sa:

• România a participat la Războiul de Independență din 1877–1878;
• s-a proclamat independența de stat;
• a fost înființat Regatul României (1881);
• s-au realizat reforme importante în administrație, educație și economie.

Brătianu a condus delegațiile române la Congresul de la Berlin (1878) și a avut un rol crucial în consolidarea instituțiilor statului român modern.

În 1886, a fost ținta unui atentat la București, în timp ce se plimba pe jos alături de Constantin F. Robescu. Deși atacul a eșuat, incidentul a atras atenția asupra tensiunilor sociale și politice din acea vreme.

Deși a fost un lider politic vizionar în multe privințe, Ion C. Brătianu a susținut politici antisemite, promovând legi discriminatorii și contribuind la exilarea unor intelectuali evrei, cel mai cunoscut caz fiind Moses Gaster, exilat la presiunile lui Dimitrie A. Sturdza.

Brătianu a publicat mai multe lucrări politice în limba franceză, apreciate în cercurile intelectuale din Paris, precum:

• Mémoire sur l’empire d’Autriche dans la question d’Orient (1855)
• Réflexions sur la situation (1856)
• Mémoire sur la situation de la Moldavie depuis le traité de Paris (1857)
• La Question religieuse en Roumanie (1866).

Ion C. Brătianu s-a căsătorit cu Pia Pleșoianu, împreună cu care a avut opt copii, dintre care unii au devenit personalități importante:

• Ion I.C. Brătianu – premier al României și lider liberal de marcă;
• Vintilă Brătianu – prim-ministru și primar al Bucureștiului;
• Constantin Brătianu – inginer și ultimul președinte al PNL înainte de instaurarea regimului comunist.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ion_C._Brătianu