Iohannis: „Avem 3.065 de paturi de Terapie Intensivă pentru toţi pacienţii”
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 28, 2020
Iohannis: „Avem 3.065 de paturi de Terapie Intensivă pentru toţi pacienţii”
Klaus Iohannis: „La acest moment avem 3.065 de paturi de ATI și 2.252 de ventilatoare”
Klaus Iohannis după ședința de lucru de la Cotroceni:
„Lupta cu virusul se desfăşoare pe două fronturi, pe de o parte pe zona de prevenţie, prin care încercăm limitarea transmiterii infecţiei şi pe de altă parte, în spitale, acolo unde bolnavii de COVID-19 au nevoie de îngrijire şi de tratament de specialitate. De aceea, am dorit să am o discuţie cu experţii şi ministrul Sănătăţii care mi-au prezentat o analiză a resurselor de la Terapie Intensivă la nivel naţional.
Mă refer atât la paturi dotate cu aparatură specifică, cât şi la personalul medical.
Guvernul a elaborat o strategie de creştere a capacităţii de Terapie Intensivă la nivel naţional, chiar de la începutul pandemiei. În tot acest timp, ministerul Sănătăţii a desfăşurat mai multe proiecte de achiziţie, de ventilatoare, monitoare, paturi şi alte echipamente necesare secţiilor ATI”.
Jurnal FM 