Ioan Mihaly de Apșa, istoric român

Ioan Mihaly de Apșa (n. 25 ianuarie 1844, Apșa de Mijloc, comitatul Maramureș, astăzi în Ucraina – d. 14 octombrie 1914, Gherla) a fost un important istoric român, membru corespondent al Academiei Române din 1901 și frate mai mic al mitropolitului Victor Mihaly de Apșa.

Este recunoscut pentru lucrarea sa majoră Diplome maramureșene din secolul al XIV-lea și al XV-lea, publicată în 1900 la Sighetul Marmației. Aceasta a fost premiată în 1902 cu Premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Mihaly_de_Ap%C8%99a#/media/Fi%C8%99ier:Diplomemaramuresene.jpg

Familia sa purta inițial numele Mihai, însă în urma înnobilării acesteia în timpul regatului ungar, numele a fost schimbat în Mihályi, o practică destul de frecventă în istoria Maramureșului, detaliată în lucrarea sa.

Ioan Mihályi a urmat studiile gimnaziale și liceale la Sighet, Cașovia (astăzi în Slovacia) și Pesta, iar ulterior s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Pesta, unde a studiat între 1862 și 1866. În 17 iulie 1866, le scria fratelui său Victor, viitorul mitropolit al Blajului, că a absolvit facultatea și a obținut diploma de avocat.

În perioada în care a studiat la Pesta, Universitatea era frecventată de mulți tineri români. În 1861, numărul acestora ajunsese la 34 și continua să crească, fapt care a dus la înființarea unei catedre de limbă română, condusă de Alexandru Roman. Deși Ioan Mihályi probabil dorea să urmeze cursurile acestuia, nu există dovezi care să sugereze că ar fi fost student al profesorului Roman.

Viața de student român la Pesta este descrisă de Ioan Slavici, care evocă dificultățile întâmpinate de studenți din cauza introducerii limbii maghiare ca limbă de predare, înlocuind limba germană, care fusese folosită între 1849 și 1867.

Pe parcursul studiilor sale, Ioan Mihályi a avut ocazia să învețe și despre științele auxiliare ale istoriei, cum ar fi arheologia, numismatica, diplomatica, heraldica, paleografia și cronologia, discipline care i-au fost de folos în activitatea sa ulterioară de editor de documente istorice.

Unul dintre profesorii care l-a influențat decisiv în cariera sa a fost Gustav Wenzel, un renumit editor de documente istorice. Ioan Mihályi a fost remarcat de Wenzel pentru interesul său față de izvoarele istorice ale Maramureșului, iar în manuscrisul lucrării lui Wenzel, „Analecta historica comitatum Maramarus concernentis”, se găsesc documente copiate de tânărul student.

Lucrarea sa Diplome maramureșene este o colecție valoroasă de documente medievale care atestă istoria Țării Maramureșului. Publicată în 1900, aceasta a fost apreciată de critici și premiată de Academia Română în 1902. Lucrarea se aliniază tendințelor istorice europene ale vremii, inspirată de școala germană condusă de J. L. Grimm.

În această lucrare, Ioan Mihályi a strâns documente care atestă evoluția socială și economică a regiunii Maramureșului, documente care relevă tranziția de la proprietatea țărănească la formele feudale și nobilii comitatului. În plus, adnotările sale detaliate oferă perspective asupra genealogiei și toponimiei medievale a regiunii, reflectând o legătură profundă cu trecutul istoric și spiritual al Maramureșului.

Mihályi a început să studieze și să copieze documentele istorice maramureșene încă din timpul studenției, începând cu anul 1864. De-a lungul carierei sale, a cercetat arhivele locale și a obținut noi informații care au contribuit la completarea și corectarea colecției sale. În ciuda unor erori inerente lucrărilor de acest tip, recunoașterea și aprecierea operei sale sunt incontestabile.

Lucrarea lui Ioan Mihályi nu doar că a oferit o sursă importantă de documente pentru istoria Maramureșului, dar a contribuit și la înțelegerea mai largă a istoriei românilor din perioada medievală. Prin cercetările sale, Mihályi a demonstrat un angajament profund față de patrimoniul istoric al regiunii și a adus o contribuție esențială la dezvoltarea istoriografiei românești.