„Moara cu povești”. Intrarea armatei române în Basarabia în ianuarie 1918…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele „Basarab” şi „Basarabeni” există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.” – Mihai Eminescu, în „Chestiunea Națională”

Stimaţi cititori și dragi amici, vă invit, din nou, la „moara cu povești”, pentru o altă călătorie temporală, undeva prin luna ianuarie a anului 1918, anul în care „astrele” istoriei „s-au aliniat” pentru poporul român și s-a făcut posibilă unirea românilor din provinciile pentru care s-a vărsat sânge din belșug în luptele din primul război mondial. Cu permisiunea dumneavoastră, momentul „declanșator” al „morii cu povești” de azi îl constituie faptul că, la data de 13 ianuarie1918 (26 ianuarie pe stil nou), avea loc intrarea armatei române în Chişinău. Astfel, în seara zilei de 13/26 ianuarie 1918, Brigada 21 Infanterie și Brigada 22 Infanterie din compunerea Diviziei 11 Infanterie au intrat în Chișinău, iar a doua zi a intrat în capitala Basarabiei și Comandamentul Diviziei 11 Infanterie, în frunte cu generalul Ernest Broșteanu. Țin să precizez că această intervenție a armatei române în Basarabia din anul 1918 a reprezentat o acțiune militară inițiată și derulată cu mijloace specifice de către armata română, în spațiul geografic al Basarabiei, în perioada decembrie 1917- martie 1918, în baza unei înțelegeri între aliații Antantei și a unor cereri de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, având de asemenea și acordul tacit al Puterilor Centrale.

Trebuie să ne amintim, în acest context, că dezmembrarea Imperiului Țarist rus, care s-a produs în urma revoluţiei ruse din februarie 1917, a însemnat momentul în care popoarele Imperiului Țarist au accelerat lupta pentru afirmarea identităţii lor naţionale şi pentru propria organizare în state naţionale proprii, pe baza principiului autodeterminării clamat de toți revoluționarii din spațiul ex-țarist, de orice culoare ar fi fost aceștia. Basarabia, care fusese ruptă din Moldova în anul 1812, se afla atunci, în acele momente deosebite, în situaţia unică de a se putea desprinde definitiv de Rusia. Cu toate că suferise un proces intens și brutal de rusificare în cei peste o sută de ani de dominaţie rusească, Basarabia continua să fie, în marea ei majoritate, românească, mai bine de 65% dintre locuitori săi fiind români. În aceste condiţii şi făcând apel la dreptul istoric, Basarabia a urmărit mai întâi autonomia faţă de Rusia şi apoi, drept scop final, unirea cu România. Trebuie spus și că România se afla într-o situaţie foarte dificilă, fiind nevoită să contracareze ofensiva armatei germane, care ocupase mare parte din România şi plănuia înaintarea spre est. În acest context, România nu avea posibilitatea să vină în sprijinul basarabenilor decât cu sfaturi, la un moment dat. Președintele Sfatului Țării din stânga Prutului fusese ales Ion Inculeț, fost profesor la Petrograd, revenit în Basarabia în primăvara anului 1917 ca emisar al guvernului provizoriu rus și ca membru al Partidului Socialist Revoluționar, iar vicepreședinte a devenit Pantelimon Halippa. La data de 25 septembrie/8 octombrie 1917, Sfatul Ţării proclama autonomia Basarabiei, iar ulterior, la 2/15 decembrie 1917, același Sfat a proclamat Republica Democratică Moldovenească, dar noul stat continua să fie „legat”, practic, de Rusia ca fiind stat federativ. Sfatul Țării avea să numească, la 7/20 decembrie 1917, un Consiliu al Directorilor Generali – denumirea guvernului –, condus de Pantelimon Erhan, și el membru al Partidului Socialist Revoluționar, unul dintre apropiații lui Inculeț, cu care de altfel se întorsese în regiune în primăvara acelui an.

În Republica Democratică Moldovenească, situația internă nu se prezenta deloc bine. Vechea administrație rusă se spulberase, o alta eficientă și general recunoscută de populație nu își făcea apariția, sistemul de proprietate era reconsiderat mai ales în mediul rural, pe teritoriul Basarabiei se aflau prea mulți soldați ruși bolșevizați, unii dintre ei în retragere din Moldova din dreapta Prutului, structurile bolșevice cuibărite pe aici își extindeau influența, asigurarea ordinii publice era doar o dorință a populației, iar forțele militare moldovenești erau foarte puține, slab încadrate, slab dotate și slab conduse, la rândul lor fiind influențate de diferitele curente politice și sociale din arealul basarabean. Neavând la dispoziție forțe care să-i permită asigurarea ordinii și impunerea autorității, Consiliul Directorilor Generali (guvernul moldovenesc) a cerut trupe atât generalului Scerbacev, deja comandant doar cu numele al trupelor ruse de pe frontul românesc, cât și guvernului român aflat la Iași. Pentru că, în Rusia, puterea era preluată de bolşevici, basarabenii au fost nevoiţi să ia o decizie radicală şi, la data de 24 ianuarie 1918, la scurt timp după ce Ucraina se rupea de Rusia, Republica Democratică Moldovenească şi-a declarat şi ea independenţa. Preşedintele noii republicii a fost ales Ion Inculeţ, iar şeful guvernului doctorul Daniel Ciugureanu. În iarna anului 1917-1918, starea de anarhie din Basarabia s-a înrăutăţit, iar refugiaţii, prizonierii ruşi întorşi din Germania, prizonierii germani în drum spre ţărilor lor, se dedau la acte de jaf și vandalism, violenţe, crime, distrugeri, care au destabilizat complet ordinea în Basarabia. Era evident că  acel Consiliu al Directorilor era incapabil să mai menţină ordinea în nou-proclamata Republică, cu atât mai mult cu cât avea de înfruntat rezistenţa violentă a bolşevicilor instigaţi de la Moscova. În decembrie 1917, grupuri înarmate de bolşevici se adunaseră la Chişinău şi se provocau grave provocări la adresa Consiliului. Atunci când, în 6/19 ianuarie 1918, în Basarabia sosea de la Kiev corpul voluntarilor ardeleni, pregătit să lupte împotriva austro-ungarilor, aceştia fiind dezarmaţi de bolşevici. Concomitent, câţiva deputaţi în Sfatul Ţării au fost prinşi de forţele militare bolşevice, iar alţi deputaţi au părăsit Chişinăul sub ameninţarea cu moartea. În condiţiile dezordinii de nestăpânit, Consiliul Directorilor a hotărât să ceară ajutorul armatei române. După mai multe apeluri primite cu prudenţă, guvernul român a hotărât să trimită peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populaţiei, apărarea căilor de comunicaţie şi a depozitelor, cu menţiunea că armata română fusese chemată prin intermediul comandamentului militar rus (nu cel aflat sub comandă politică bolșevică, firește). La data de 13/26 ianuarie 1918, unități din organica Diviziei 11 Infanterie, sub comanda generalului Ernest Broşteanu, au intrat în Chişinău şi au restabilit ordinea. Unităţile bolşevice ce fuseseră pe acolo s-a retras la Tighina, fără a opune vreo rezistenţă semnificativă. În acelaşi timp, Divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele de sorginte bulgară, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de către bolşevici şi pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. În aceste condiții, „pacificarea” regiunii a fost mai dificilă, dar până la 8 martie, în condiţii de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forţele bolşevice retrase la Tighina au fost complet anihilate până la data de 7 februarie 1918.

Pentru a înțelege câte ceva din cele întâmplate atunci, vă propun și alte câteva date pe care să le trecem împreună în revistă. Astfel, trebuie reiterat faptul că, în ultimele luni ale anului 1917 şi în primele luni ale anului 1918, s-a complicat situaţia internaţională a României în condiţiile în care se derulau negocieri de pace separată, în care erau direct interesate Puterile Centrale, Rusia Sovietică, „la pachet” cu Ucraina Sovietică, iar aceste negocieri aveau consecințe directe asupra ţării din punct de vedere politic şi militar. Caracteristica principală în plan militar a situaţiei de atunci de pe frontul român a constituit-o amplificarea stării de anarhie generalizată în cadrul armatei ruse staționată pe la noi, după ziua de 25 octombrie/7 noiembrie 1917. Trebuie să ne amintim că, în Moldova, acţionau Armatele 9, 4 şi 6 ruse care au intrat, practic, în descompunere după evenimentele revoluţionare din spațiul „muscălesc” şi venirea la putere a guvernului condus de V.I. Lenin. Izvoarele istorice ne spun că agonia şi dezagregarea rapidă a armatei ruse s-au petrecut pe fondul intensificării propagandei şi lozincilor de încetare a războiului şi încheierea păcii, indiferent de condiţiile pe care Puterile Centrale le-ar impune, ceea ce a generat o stare mai mult decât precară a disciplinei în rândul trupelor rusești. Drept urmare, anarhia şi dezordinea s-au manifestat cu repeziciune în cele mai multe comandamente, unități şi mari unităţi ale armatei rusești atât în cele de pe teritoriul fostului imperiu țarist cât și pe frontul românesc. Practic, puterea în unitățile și marile unități rusești a fost dată pe mâna comitetelor de la nivel regiment până la companii, comitete formate din ofiţeri şi soldaţi aleşi în număr egal, de către trupă, ceea ce a dus în derizoriu actul militar de comandă. Drept urmare, s-a produs dezertarea în masă a rușilor din unitățile unde erau încadrați, încălcarea ordinelor, manifestarea actelor de răzbunare, jafuri la drumul mare, împărţirea ofițerilor şi trupei în două tabere opuse.

Ca urmare a acestui proces de descompunere efectivă, de exemplu, Armata a 4-a Rusă, compusă din trei corpuri de armată totalizând nouă divizii, a ajuns să aibă un efectiv de numai 80.000 de militari, cam cât efectivele a patru divizii româneşti. Și pentru români a fost foarte rău pentru că rușii nu s-au mai gândit niciun pic la mersul războiului cu Puterile Centrale în partea aceasta de lume. Ca atare, era firesc ca semnarea armistiţiului de la Brest Litovsk, la 22 noiembrie/15 decembrie 1917 între Rusia şi Puterile Centrale, să amplifice şi mai mult această stare de instabilitate. Prin ieşirea Rusiei şi a Ucrainei din război şi încheierea păcii separate de la Brest Litovsk cu Puterile Centrale, s-a ajuns, implacabil, la disoluţia frontului român într-un moment foarte dificil pentru România, armata noastră ajungând într-o situaţie operativă şi strategică insurmontabilă. În rândul unităților armatei ruse aflate în Moldova existau, în mare, două grupuri opuse: una care recunoştea noua conducere de la Sankt Petersburg, fidelă ideii păcii separate şi hotărâtă să părăsească frontul, iar o a doua grupare sub comanda generalului Scerbacev, milita pentru continuarea războiului. Firește, între aceste grupări au avut loc numeroase neînţelegeri, dispute şi chiar confruntări armate care nu mai puteau fi controlate de către comandantul rus dispus în arealul frontului român. În condiţiile amplificării dezordinii și haosului în cadrul armatei ruse și al pericolului ce se manifesta pentru existența României, în noaptea de 8/21 spre 9/22 decembrie 1917, în şedinţa Consiliului de Miniştri român, s-au adoptat măsuri de excepție pentru „curăţirea” teritoriului românesc de trupele rusești. Măsura respectivă a fost determinată mai ales de concentrarea a numeroase trupe bolşevice la Iaşi şi împrejurimi, care urmăreau suprimarea generalului Scerbacev, detronarea regelui Ferdinand şi instituirea regimului comunist în România. Ca urmare, armată română a fost pusă sub comanda generalului Constantin Prezan, iar teritoriul românesc, cât mai exista, sub autoritatea Marelui Cartier General. Teritoriul a fost împărţit în opt zone, fiecare sub comanda unor generali desemnați. Au fost situații care au impus trupelor române să acţioneze în forţă. De exemplu, pentru interzicerea părăsirii liniei frontului s-a acţionat împotriva unităţilor ruse din Corpurile 7, 16, 23 Armată, Diviziile 13 şi 30 Infanterie. Multe unităţi rusești au fost interceptate pe itinerariile de deplasare către Basarabia ori în timp ce comiteau acte contrare legilor statului român, rezultând o serie de confruntări la Socola, Galaţi, Paşcani, Spătăreşti (lângă Fălticeni) şi Mihăileni (lângă Dorohoi), ciocniri care au dus la dezarmarea trupelor rusești. Au trebuit făcute mari eforturi și pe linia frontului, părăsită de ruşi, „găuri” care trebuiau umplute cu forțe româneşti. Ca urmare a măsurilor luate, spre sfârşitul lunii ianuarie 1918, întregul teritoriu dintre lanțul muntos al Carpaţilor Orientali şi Prut se afla sub controlul autorităţilor militare române, iar trupele ruse care mai rămăseseră pe aici,erau disparate, dezarmate și nu mai reprezentau un pericol.

Merită menționat aici și faptul că, în paralel cu acţiunile de restabilire a ordinii, în cursul lunii decembrie 1917, a avut loc restructurarea dispozitivului strategic al frontului din Moldova prin preluarea imensei linii de front de către armata română, înfiinţarea de noi mari unităţi, elaborarea unor variante de continuare a acţiunilor militare doar cu trupe proprii. Ca atare, ministrul de război al României a dat ordin detaşamentelor voluntare de foști prizonieri ardeleni din Kiev, care erau gata să vină în ţară, să se oprească la Chişinău spre a se pune la dispoziţia Sfatului Ţării de aici. Un alt detaşament, format din trupe de grăniceri şi români ardeleni, plus ucraineni, cam patru batalioane cu efective reduse, a fost trimis de la Iaşi spre Chişinău, spre a-i sprijini pe voluntarii ardeleni şi a le aduce armamentul şi muniţia necesară. Între timp, anarhia luase proporţii foarte grave, iar trupele ruse retrase de pe frontul român în număr din ce în ce mai mare, se stabileau în Basarabia şi se amestecau tot mai mult în treburile de aici. Astfel, Consiliul Directorilor Generali ai R.D. Moldoveneşti (practic, guvernul moldovenesc de atunci) solicitau Ministerului de Război al României: „Vă rugăm să binevoiţi a dispune trimiterea în Chişinău a unui regiment ardelenesc cu posibilă urgenţă”. Cum ziceam anterior, un detașament de voluntari ardeleni (circa o mie de oameni) trimis de la Darnița/Kiev, care avea ca misiune declarată paza depozitelor Armatei Române, a fost dezarmat de trupele ruse bolșevice la data de 6/19 ianuarie 1917, în gara din Chișinău, nu înainte de a se înregistra pierderi umane în ambele tabere. Voluntarii ardeleni aveau să fie eliberați după câteva zile, după intrarea armatei române în Basarabia. Pe de altă parte, celălalt detașament format din ucraineni, ardeleni și grăniceri români, care trecuse la est de Prut și s-a îndreptat spre Chișinău, a fost înfrânt la Cornești. Adiacent, membrii români ai Comisiei interaliate (de aprovizionare) au fost reținuți la Chișinău ca prizonieri de către bolșevici. Practic, la 5/18-6/19 ianuarie 1918, forțele bolșevice au preluat controlul asupra orașului Chișinăui. De atunci și până în ziua de 13/26 ianuarie 1918, în Chișinău s-a înregistrat o situație ciudată și difuză referitor la cine avea puterea. Oficial, legitimitatea ar fi trebuit să o aibă Sfatul Țării și Consiliului Directorilor Generali,dar, practic, puterea aparținea bandelor militare bolșevice. Ion Inculeț și Pantelimon Erhan au rămas în oraș, încercând să asigure continuitatea instituțională și, potrivit unor surse, cei doi ar fi fost amenințați cu trimiterea în fața unui tribunal revoluționar pentru trădarea intereselor rusești revoluționare.

Intrarea armatei române în Basarabia în ianuarie 1918…

În condiții destul de neclare, ei ar fi trimis la Iași, la 6 ianuarie 1918, o telegramă prin care s-ar fi solicitat guvernului României să nu trimită trupe în Basarabia pentru că ar fi existat pericolul unui război civil. Dar pregătirile armatei române pentru intervenția din stânga Prutului erau avansate și nu mai era cale de întoarcere. Având în vedere pericolul la care erau expuse obiectivele militare româneşti dislocate temporar între Prut şi Nistru, mai ales depozite logistice, căile de comunicaţii favorabile, cât şi bunurile populaţiei româneşti, după îndelungate consultări, la 30 decembrie 1917/12 ianuarie 1918, guvernul român a hotărât „preluarea de către români a proviziilor de la Socola şi supravegherea de către trupele române a căii ferate Ungheni, Chişinău, Bender şi a depozitelor române din Basarabia”. Consiliul de Miniştri român  a luat hotărârea: „Basarabia trebuie ajutată şi salvată pentru asigurarea viitorului, paza intereselor neamului românesc”. Pentru aceasta, au fost destinate patru divizii românești. Ca atare, Comandamentul Corpului 6 Armată, însărcinat cu comanda și controlul operaţiilor militare, a primit misiunea „să respingă peste Nistru bandele ruse care ar încerca să treacă în Basarabia, să asigure ordinea şi regulata circulaţie pe căile ferate, să se facă ordine în tot ţinutul Basarabiei, punându-se viaţa şi avutul locuitorilor la adăpostul jafurilor şi crimelor”. Unităților componente ale acestui corp de armată li s-a mai ordonat: „să distrugă toate focarele de agitaţie existente în Basarabia; să se treacă peste Nistru sub escortă cu trenul sau pe jos, toţi soldaţii ruşi dezertori, care rătăcesc prin sate şi sunt organizaţi în bande cu scopul de a jefui şi răzvrăti pe locuitori; cei originari din Basarabia vor fi trimişi la vetrele lor”.

Intrarea armatei române în Basarabia în ianuarie 1918…

Diviziile române au fost destinate să acţioneze la est de râul Prut pe mai multe direcţii, la intervale mari, astfel: Divizia 11 Infanterie, dispusă între Ungheni şi Leova, avea ca obiectiv final oraşul Chişinău, iar Divizia 13 Infanterie urma să acţioneze ca „grupare de legătură”. În nord, pe direcţia Sculeni, Soroca trebuia să acționeze Divizia 1 Cavalerie. Generalul Prezan, în calitatea sa de șef al Marelui Cartier General român, a emis un „manifest” prin care explica locuitorilor din Basarabia necesitatea intervenţiei armatei române, petrecute la cererea specifică a noilor autorităţi alese democratic din Basarabia. Acest document avea și rolul de a-i avertiza pe locuitori să nu dea crezare inamicilor „care vor să aducă vrajbă între fraţi spunându-le că românii vin să pună mâna pe pământurile moldovenilor şi să le aducă pe cap pe vechii stăpânitori, care să le răpească drepturile naţionale şi politice, câştigate prin revoluţie”. Trebuie amintit faptul că, între 10/23 ianuarie şi 27 februarie/12 martie 1918, trecând succesiv Prutul și desfăşurând acţiuni de amploare diferită, soldate cu morţi, răniţi şi dispăruţi, armata română şi-a îndeplinit misiunea trasată de factorii politici. Intrarea armatei române în Chişinău s-a petrecut la data de 13/26 ianuarie 1918, în gara Călăraşi, acolo unde generalul Ernest Broşteanu ia cel primul contact cu autorităţile alese ale republicii moldovenești desprinse din Imperiul Țarist, în persoana lui Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării și a altor delegați.

Intrarea armatei române în Basarabia în ianuarie 1918…

Armata română a fost primită cu urale, bucurie și flori de către majoritatea populaţiei româneşti care a participat, în seara de 26 ianuarie, la defilarea trupelor române la Chișinău, la peste un secol de la actul nedrept de rupere a teritoriului Basarabiei de Moldova de la 1812, prin pacea de la Bucureşti. Dacă pe direcţiile situate în nordul Basarabiei, trupele române nu au întâmpinat rezistenţe semnificative, pentru ocuparea oraşului Bender, de exemplu, s-au dus lupte grele amplificate atât de posibilităţile de re-aprovizionare a trupelor bolșevice de peste Nistru, cât şi de unele erori de evaluare a situaţiei din partea unor comandanţi români. În ceea ce privește sudul Basarabiei, Divizia 13 Infanterie, de exemplu, a acţionat într-un areal cu o populaţie eterogenă din punct de vedere al apartenenței etnice, majoritar rusofonă și „câștigată” evident de partea trupelor ruse bolşevice. Factorii care au grevat asupra duratei acțiunii acestei divizii au fost: adâncimea mare a spaţiului în care s-au desfăşurat acţiunile militare, rețeaua de comunicaţii extrem de slabă, rezistenţa dură opusă de trupele bolșevice ruse (cumulată cu rezistența opusă și de o parte a populaţiei rusofone). Documentele de operații militare ale vremii au consemnat faptul că, după ocuparea succesivă a localităţilor Reni, Bolgrad, Vulcăneşti, Ismail, acţionând în lungul braţului Chilia, pentru luarea sub control a Chiliei, Vâlcovului şi Cetăţii Albe, forțele terestre române au cooperat cu navele şi Detaşamentul Marinei Militare române. Generic vorbind, campania armatei române în Basarabia, la începutul anului 1918, a durat circa două luni, cea mai mare perioadă fiind destinată deplasării trupelor, asigurării ordinii şi liniştii publice în toate oraşele, comunele şi satele Basarabiei.

Intrarea armatei române în Basarabia în ianuarie 1918…

Firește că au fost și pierderi și de partea armatei române. Astfel, în confruntările avute cu adversarii bolșevici ori cu alte elemente destabilizatoare, unitățile române au înregistrat trei morţi şi 12 răniţi în rândul ofiţerilor, precum și un număr de 122 morţi şi 309 răniţi în rândul trupei. Din toate sursele pe care le-am parcurs, a reieșit că armata română a fost primită cu entuziasm de populaţia românească majoritară din Basarabia și cu oarecare neîncredere de o parte importantă a populaţiei rusofone şi ucrainene, neîncredere amplificată de insistenta propagandă anti-românească pusă la cale de bolșevici, inclusiv de guvernul sovietic al lui V.I. Lenin. Desigur că, de-a lungul timpului, persistând și azi, au existat și există destui „Gică Contra” (din păcate, mai ales din stânga Prutului), care contestă acțiunea armatei române de atunci din Basarabia, vehiculând teza cretină a „imperialismului” românesc. Nu am să dezvolt acum subiectul, dar s-ar putea să-l fac la un moment dat! Ulterior, după ce lucrurile s-au calmat din punct de vedere militar, la 8 aprilie 1918, Alexandru Marghiloman, prim-ministru al României, a sosit la Chişinău, unde a doua zi a avut loc adunarea Sfatului Ţării, care a luat decizia unirii cu România, ziua aceasta fiind, pentru Basarabia, „ziua dreptăţii celei mari”, lăsând în urmă nedreptatea de la 25 mai 1812.

Intrarea armatei române în Basarabia în ianuarie 1918…

La adunarea Sfatului Ţării s-a dat citire Declaraţiei de Unire a „Sfatului Ţării Republicii Democratice Moldoveneşti”, care suna astfel: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democrată Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărească soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”. Unirea a fost votată cu 86 de voturi, înregistrându-se și trei voturi contra precum și 36 de abţineri. La puțin timp după acest act istoric, un Decret regal promulga, la data de 23 aprilie 1918, votul Sfatului Ţării prin care Basarabia se unea cu România, iar Ion Inculeţ (președintele Sfatului Țării) şi Daniel Ciugureanu (prim-ministrul Republicii Democratice Moldovenești) intrau în compunerea guvernului român ca miniştri fără portofoliu, iar pentru administrarea provizorie a Basarabiei s-a constituit un Consiliu de nouă directori. Firește că au fost și multe greșeli în calmarea situației din Basarabia de atunci, pe fondul acțiunilor incisive și brutale ale bolșevicilor, dar trebuie spus și că, printr-o comportare corectă și demnă, dar mai ales ca urmare a restabilirii liniştii şi ordinii în acest spaţiu, autorităţile militare române au avut parte, în timp scurt, de o atitudine net favorabilă din partea populației. Spun acest lucru chiar în contextul în care și la nivelul autorităţilor centrale ale Republicii Democratice Moldovenești, existau iniţial temeri exprimate deschis la unii reprezentanţi care nu înţelegeau misiunea armatei române. Aceste îndoieli au fost îndepărtate chiar de către generalul E. Broşteanu, comandantul Diviziei 11 Infanterie, care, într-un discurs rostit la data de15/28 ianuarie, exprimând ideea libertăţii totale a populaţiei locuitoare în spațiul dintre Prut şi Nistru, sublinia: „Creaţi-vă viaţa dumneavoastră cum credeţi şi nimeni nu se va amesteca în ea. În organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”.

Intrarea armatei române în Basarabia în ianuarie 1918…

Este o certitudine faptul că restabilirea ordinii, reluarea activităţilor economice, comerciale, relansarea vieţii politice, culturale şi a spiritului naţional în rândul populaţiei au fost factorii determinanți pentru realizarea actului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie/9 aprilie 1918. Trebuie să ne aducem aminte și de faptul că unitățile armatei române au asigurat, practic, libertatea de acțiune și decizie a tuturor celor deciși să militeze pentru realizarea idealurilor naţionale ale românilor dintre Prut şi Nistru. Unitățile românești au luat și poziții defensive pe linia Nistrului (linie ameninţată continuu de bolșevicii ruși și ucraineni), iar după unire, cu un alt concept operativ al Marelui Cartier General, armata română a trecut la securizarea frontierei de est, ameninţată constant și permanent de către bolșevicii ruși și ucraineni cărora „le stătea în gât” actul  de unire a românilor basarabeni. Și cărora le mai stă în gât și azi ideea unionistă! Puterea sovietică, ignorând principiul autodeterminării pe care aparent îl susţinuse până atunci, a considerat acţiunea României drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relaţiile diplomatice cu România şi a confiscat tezaurul României aflat atunci la Moscova. Trebuie să afirmăm apăsat că unirea Basarabiei cu România a avut loc la 9 aprilie 1918 (adică 27 martie pe stil vechi) şi a fost, de fapt, reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită hoțește de Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma ceea ce a purtat numele de „România Mare”. Efectele Unirii au fost anulate ulterior la data de 28 iunie 1940, atunci când URSS a anexat, din nou, Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Intrarea armatei române în Basarabia în ianuarie 1918…

Merită se ne reamintim că atunci, în ianuarie 1918, atât România cât şi Republica Democrată Moldovenească se găseau într-o situaţie extrem de delicată. Guvernul român era presat de Puterile Centrale să negocieze o pace umilitoare, în timp ce Basarabia trebuia să facă faţă unei Ucraine expansioniste. Guvernul român trebuia să facă faţă pretenţiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniţei pe Carpaţi, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice, etc. Pe cale diplomatică, prin eforturi uriașe, se reuşise menţinerea statului român. Privind rolul diferitelor forţe în realizarea unirii Basarabiei cu România, trebuie să amintim și rolul definitoriu al unor personalităţi de seamă ale culturii române. Onisifor Ghibu, în memoriile sale, sublinia că: „Cine va cerceta cu atenţie documentele revoluţiei moldoveneşti din anii 1917/18, va putea constata fără prea multă greutate, că apostolii acesteia n-au fost nici prinţul Lvov, nici Miliokov, nici Kerenski, ci doar Petru Maior, Gheorghe Şincai, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureşanu, Vasile Alecsandri, Andrei Bârseanu, Nicolae Bălcescu, V. Stroescu, B.P. Haşdeu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Coşbuc, Şt.O. Iosif, Octavian Goga şi alţii la fel cu aceştia, iar cartea ei de temelie a fost „Cronicele Ţării Moldovei” şi ale Ţării Româneşti, precum şi întreaga istorie, literatură şi artă românească până la Mihail Sadoveanu şi George Enescu”. Pentru azi, am terminat de „măcinat” și v-aștept la următoarea întâlnire, cea de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Academia Română, Istoria românilor, vol VII, tom II, „De la independenţă la marea unire (1878-1918)”, coord. acad. Gheorghe Platon, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2001

Boldur, Alexandru V., „Istoria Basarabiei”, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992

Poştarencu, Dinu, „O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-1940)”, Editura Cartier, Chişinău 1998

Adauge, Mihai (coord.), „Mişcarea naţională din Basarabia: Cronica evenimentelor din anii 1917-1918”, Editura Civitas, Chişinău 1998

Constantin, Ion, „România, Marile Puteri şi problema Basarabiei”, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1995

Agrigoroaiei, I., „Basarabia de la unire la integrare”, Editura Cartdidact, Chişinău, 2007

Agrigoroaiei, I.,„Unirea Basarabiei cu România în presa vremii”, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi 1999

Calafeteanu, Ion,„Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România, 1917-1918: Documente”, Editura Hyperion, Chişinău 1995

Drăghicescu, Dumitru, „Marea Unire a românilor cu românii: 1918. Banatul si Transilvania; Bucovina si Basarabia”, Editura Albatros, Bucureşti 2001

Stănescu, Marin C., „Armata română şi unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România. 1917 – 1919”, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999

Ciobanu, Ştefan,„Unirea Basarabiei. Studiu şi documente cu privire la Mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918”, Editura Alfa, Iaşi

Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. 2, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.

https://mvu.ro/cum-s-a-unit-basarabia/

https://luceafarul.net/armata-romana-si-unirea-basarabiei-cu-romania-27-martie-1918

http://revistapolis.ro/unirea-basarabiei-cu-regatul-roman-studiu-relativ-la-implicarea-militarilor/

https://ioanscurtu.ro/sfatul-tarii-alexandru-marghiloman-si-unirea-basarabiei-cu-romania/

https://revistapolis.ro/romania-in-anul-marii-uniri-1918/

https://ava.md/2012/03/27/unirea-de-la-1918-o-opera-iune-a-armatei-rom/

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/269-280.pdf

https://moldova.europalibera.org/a/blog-centenarul-unirii-dorin-dobrincu/28909730.html

https://usv.ro/fisiere_utilizator/file/Doctorat/2016/rezumate/Rezumat%20romana(1).pdf

https://moldova.europalibera.org/a/blog-centenar-dorin-dobrincu/28924884.html

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2019/02/08/basarabia-in-anii-1917-1918-xxi-interventia-armatei-romane/

http://www.akademos.asm.md/files/Prezenta%20armatei%20romane%20in%20Basarabia%20la%20inceputul%20anului%201918.pdf

https://curierul.forter.ro/07ist/02.htm

https://www.rador.ro/2018/03/27/pe-cand-basarabia-s-a-unit-cu-tara-mama/

http://presamil.ro/contributia-armatei-romane-la-infaptuirea-si-apararea-marii-uniri-de-la-1918/

https://www.romania-actualitati.ro/emisiuni/istorica/sase-portrete-ale-fruntasilor-basarabeni-anul-1918-id107304.html

https://www.monitorfg.ro/2021/03/25/27-martie-1918-unirea-basarabiei-cu-romania-unde-suntem-dupa-103-ani/

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2017/08/22/basarabia-in-anii-1917-1918-i/

https://www.romania-actualitati.ro/emisiuni/istorica/armata-romana-in-basarabia-anul-1918-id107051.html

https://radiochisinau.md/calvarul-ocupatiei-tariste-si-despre-unirea-basarabiei-cu-romania-in-1918–99773.html

https://ziarulfaclia.ro/105-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania/

https://moldova.europalibera.org/a/blog-centenarul-unirii-dorin-dobrincu/28989457.html

https://dragusanul.ro/1918-bucovineni-in-armata-romana/

https://www.romania-actualitati.ro/emisiuni/istorica/unda-de-soc-a-revolutiei-ruse-in-romania-id103019.html