Current track

Title

Artist


“Întoarcerea fiului rătăcitor” în Primăria Bârlad

#Postat de on septembrie 24, 2019

“Întoarcerea fiului rătăcitor” în Primăria Bârlad

Surprize, surprize la serviciul Tehnic Investiții Licitații și Contracte de Achiziții Publice din cadrul Direcției Tehnice.

Au fost scoase la concurs două posturi de funcție publică de execuție de inspector clasa I, grad professional superior, un post fiind ocupat de un bun amic al fostului primar C-tin Constantinescu.

Pe 19 septembrie a fost ultima zi în care amatorii unui serviciu cald la stat puteau să își depună dosarele pentru postul de inspector în cadrul Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Bârlad.

Trei candidați și-au depus dosarele, iar la proba examenului scris s-a prezentat doar unul care a obținut media 90,33 iar la interviu a impresionat membrii comisiei aceștia punctând-l cu 71 de puncte.

Cel care a câștigat postul este nimeni altcineva decât fostul arhitect șef al Primăriei, Sorin Gliga.

În 2017 imediat după venirea în primărie a actualului edil șef Dumitru Boroș, acesta și-a dat demisia la scurt timp după ce George Șolcă șeful Biroului Dezvoltare Locala și Integrare Europeana, s-a transferat la Administrația Finanțelor Publice, iar un alt om important din cadrul aparatului de specialitate al primarului a decis să plece- Lucian Volintiru.

La scurt timp își dădea demisia cel care acum vine pe un post inferior-Sorin Gliga!

 

Cristina Rădulescu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *