1927 – Înființarea Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR)

În anul 1886 a fost înființată Stațiunea Centrală Agronomică, care a funcționat independent până la integrarea sa, în 1927, ca secție în nou-înființatul Institut de Cercetări Agronomice al României (ICAR). Institutul a fost creat prin Înaltul Decret Regal nr. 1205 din 4 mai 1927, promulgat de Regele Ferdinand I, decret ce preciza obiectivele, atribuțiile și patrimoniul instituției. Primul director și organizator al ICAR a fost Gheorghe Ionescu-Șișești, figură de marcă a cercetării agricole românești. Astăzi, tradiția acestei instituții este continuată de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ionescu-Șișești#/media/Fișier:Gh._Ionescu_Sisesti_1926.jpg

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_de_Științe_Agricole_și_Silvice_„Gheorghe_Ionescu-Șișești”#/media/Fișier:Sigla_Academiei_de_Științe_Agricole_și_Silvice,_România.jpg

Conform decretului din 1927, ICAR a fost dotat cu:

• 11 hectare de teren din proprietatea Academiei de Înalte Studii Agronomice din București;
• 40 hectare de teren în zona Băneasa, cu delimitări precise.

Ulterior, Înaltul Decret Regal nr. 1677/1932 a completat legislația, precizând prin articolul 9 că Ministerul Agriculturii putea aloca institutului, prin decizie, alte terenuri necesare desfășurării activităților sale de cercetare.

Tot în articolul 9 (alin. 4) se prevedea explicit că:

„Toate terenurile, clădirile și întregul inventar aflate în folosința Institutului, a stațiunilor și laboratoarelor subordonate, trec în deplina proprietate a Institutului de Cercetări Agronomice al României.”

Această reglementare a consacrat un patrimoniu destinat exclusiv cercetării agricole. Din păcate, după 1990, terenurile ICAR au fost vizate de tentative de expropriere sau preluare, chiar de către autorități publice. Întrebarea privind legitimitatea revendicărilor actuale ale ASAS se explică prin acest cadru legal istoric, care a transferat în mod oficial și legal proprietatea acestor active către cercetarea agricolă românească, gestionată de ASAS în numele statului român.

După înființarea ICAR, activitatea de cercetare agricolă a fost reorganizată și comasată, începând cu anul 1930, sub această instituție. Rețeaua ICAR includea:

• Stațiunea Agronomică Centrală București
• Stațiunea pentru Controlul Semințelor din Cluj
• Stațiunea Chimică – Oenologică
• Stațiunea de Entomologie
• Stațiunea de Încercare a Mașinilor Agricole
• Laboratorul de Geniu Rural

La nivel teritorial, ICAR coordona mai multe stațiuni regionale, printre care:

• Stațiunea Experimentală Agricolă Mărculești – Bărăgan (ASTRAL – SCDA)
• Stațiunea de Hidraulică Agricolă Pitaru (județul Dâmbovița)
• Stațiunea Experimentală Valu lui Traian (județul Constanța)
• Stațiunea de Ameliorare a Plantelor și Controlul Semințelor Iași
• Stațiunea Experimentală Târgu Frumos (Iași)
• Stațiunile de Viticultură, Enologie și Fitopatologie – Chișinău
• Stațiunea Experimentală Tighina
• Stațiunea de Ameliorarea Plantelor și Controlul Semințelor – Cluj.