Jurnal FM

Jurnal FM

Current track

Title

Artist


Îngerii cărora părinții le-au rupt aripile, cu violență

#Postat de on februarie 7, 2019

Numărul cazurilor de abuz asupra copiilor instrumentate pe parcursul lui 2018 de specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a crescut în comparaţie cu anul anterior. Un semnal de alarmă ar trebui tras în legătură cu violența pe care o exercită părinții asupra propriilor copii.

Conform datelor furnizate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui anul trecut au fost înregistrate 349 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copilului. Potrivit instituției menționate, 23 de minori au căzut victime ale violenței fizice, alți 35 au fost abuzați sexual. Cei mai mulți copii au fost însă neglijați de părinți, motiv pentru care 147 dintre aceștia au fost scoși din mediul familial. Restul victimelor au rămas în continuare cu părinții, însă sub supravegherea autorităților.

„Abuzul, manifestat sub toate formele sale, neglijarea sau exploatarea copilului reprezintă probleme sociale care necesită intervenţie din partea instituţiilor de asistenţă socială. (…) Drepturile copiilor sunt încălcate de unii părinţi sau de persoanele responsabile de copii, persoane care au o mentalitate educativă punitivă, lipsită de empatie pentru copil, pentru nevoile şi aspiraţile sale, ori persoane care se află în incapacitatea de a face faţă resonsabilităţilor parentale”, declară Irina Cîmpeanu, de la Direcția de Protecția Copilului Vaslui.

Trei sferturi dintre copiii abuzați, exploatați ori neglijați provin din mediul rural, iar 156 din totalul celor ajunși anul trecut în atenția autorităților statului au sub 10 ani.

Cristina Rădulescu


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *