Current track

Title

Artist


Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiștii vasluieni

#Postat de on februarie 9, 2021

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de două persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Sâmbătă, 6 februarie a.c., ora 12:05, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 245, în comuna Băcani, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 51 de ani, din localitatea Suseni, comuna Băcani.

 Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

 În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

**

Duminică, 7 februarie a.c., ora 20:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumurile publice din comuna Costești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vrancea, condus de către un tânăr de 23 de ani, din comuna Costești.

 Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

 În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.

Nr.  69  din  9  februarie  2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *