Current track

Title

Artist


ACTUALIZARE: Incendiu la Mănăstirea Văratec (VIDEO)

#Postat de on aprilie 29, 2024

ACTUALIZARE

In urma incendiului înregistrat la Mănăstirea Văratec au ars cele două locuințe cu suprafața de aproximativ 380 mp și bunurile din interiorul acestora, au anunțat pompierii nemțeni. Intervenția a durat peste 3 ore. Din fericire, la momentul izbucnirii incendiului, în locuință nu era nicio persoană. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric produs la motorul unei mașini de cusut. Pe timpul nopții, un echipaj cu autospecială din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț a rămas la locul evenimentului pentru asigurarea zonei.

În data de 29.04.2024, la ora 18:04, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă situată în localitatea Văratec din comuna Agapia.  La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD) și SVSU Agapia. Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la o locuință fiind extins și la o a doua locuință, existând posibilitatea propagării la alte locuințe din vecinătate.  Cele două locuințe sunt așezăminte monahale ce aparțin Mănăstirii Văratec.

Având în vedere faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață mare, au fost solicitate în sprijin forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul Piatra-Neamț (o autospecială de stingere și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime) și Detașamentul Roman (o autospecială de stingere).

Din fericire, la momentul izbucnirii incendiului, în locuință nu era nicio persoană. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars cele două locuințe cu  suprafața de aproximativ 380 mp și bunurile din interiorul acestora. Intervenția a durat peste 3 ore.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric produs la motorul unei mașini de cusut. Pe timpul nopții, un echipaj cu autospecială din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț a rămas la locul evenimentului pentru asigurarea zonei.

În aceste momente, forțe și mijloace de intervenție de la I.S.U. Neamț intervin în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la două locuințe. Acestea aparțin Mănăstirii Văratec. ”Pentru stingerea incendiului produs la două locuințe ale Mănăstirii Văratec intervin trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț, o autospecială de stingere și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și -o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Roman. Alături de pompierii militari intervin și membri ai SVSU Agapia”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.

Vom reveni!


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *