Incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Pungești, comuna Pungești (foto)
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 12, 2023
Punctul de Lucru Ivănești, SVSU Ivănești și Detașamentul de pompieri Vaslui au intervenit cu trei autospeciale, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Pungești, comuna Pungești.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și al unei anexe gospodărești, existând pericolul de propagare la întreaga locuință, dar și la o altă anexă. Până la sosirea echipajelor de intervenție, persoanele aflate în interior s-au autoevacuat.

După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat, fiind salvată mai bine de jumătate din suprafața locuinței.

Au ars circa 180 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, și o anexă gospodărească.

Incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Pungești, comuna Pungești
S-au degradat camera centralei, aproximativ 100 metri pătrați acoperiș și mansardă.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost radiația termică a unei centrale termice murale către materialele combustibile depozitate în apropiere.
Nu au fost înregistrate victime.
Sursa: ISU Vaslui/12 octomrie 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/stirile-pozitive-12-octombrie-2023/
și https://www.facebook.com/p/Isu-Vaslui-100011227482332/?locale=ro_RO
Jurnal FM 