Current track

Title

Artist


Incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Muntenii de Jos, din cauza focului deschis în spații închise

#Postat de on decembrie 18, 2022

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Muntenii de Jos, comuna Muntenii de Jos.


La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era în plina dezvoltare și se manifesta la nivelul a două încăperi, dar și la acoperiș. Proprietarul imobilului se autoevacuase înainte de sosirea echipajelor de intervenție.


După aproximativ o oră, incendiul a fost lichidat.


Au ars aproximativ 60 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, două uși, două ferestre, mobilierul din două camere, diverse produse din materiale plastice și textile.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu închis (proprietarul a folosit o lumânare în apropierea unor materiale combustibile).

Sursa: ISU Vaslui/8 decembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *