Incendiu fatal în Neamț: Doi bărbați au ars de vii după ce casa în care se aflau a luat foc
#Postat de Jurnal Fm on decembrie 20, 2022
Marți, 20 decembrie, la ora 02: 34, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă în localitatea Pâțâligeni din comuna Pipirig.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Pipirig, Detașamentul de pompieri Târgu Neamț și SAJ Pipirig.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la o casă și două anexe gospodărești cu posibilitatea propagării la o altă casă din aceeași gospodărie dar și la alte gospodării.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Din păcate, pompierii au găsit în interiorul casei două persoane carbonizate (doi bărbați de 70 și 45 de ani).
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost sistemul de încălzire neizolat termic corespunzător față de materiale combustibile. Sursa: ISU Neamț.