Încălcarea prevederilor legale în vigoare la regimul rutier, cercetată de polițiștii vasluieni
#Postat de Carmen Vintu on iulie 22, 2021
Marți, 20 iulie a.c., ora 02:00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 20 de ani, din orașul Murgeni.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. s-a stabilit faptul că, la momentul opririi, bărbatul depistat conducând autoturismul figura cu permisul de conducere suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
RESPECTATI LEGILE :
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.
SURSA : IPJ Vaslui, 21 iulie 2021
Jurnal FM 