Current track

Title

Artist


Încă un pod intră în reparații, circulație restricționată

#Postat de on martie 31, 2023

De luni, 3 aprilie, încep lucrările la pasajul de pe strada Mihai Viteazul, peste strada Fermelor din Piatra Neamț. Circulația va fi restricționată, în primă fază, pe partea dreaptă a pasarelei, spre ieșirea din oraș. Pentru circulația rutieră vor rămâne două benzi disponibile, câte o bandă pentru fiecare sens.  ”Împreună cu constructorul am găsit soluția ca lucrările de consolidare la acest pod să se facă fără închiderea circulației, pentru a minimiza disconfortul șoferilor și aglomerația din trafic la a doua cea mai importantă intrare în oraș. O nouă lucrare extrem de importantă care ne apropie mai mult de obiectivul de modernizare a infrastructurii orașului. Unii spun că în acest moment avem prea multe lucrări în oraș. Poate… dar, doar pentru că în ultimii 30 de ani s-au făcut prea puține. A venit momentul să le facem pe toate și trebuie să le facem acum, pentru a respecta termenul de finalizare al proiectelor, adică sfârșitul acestui an. Poate e un pic mai greu acum, dar la final va fi bine și toți vom fi mulțumiți”, a transmis primarul Andrei Carabelea.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *