La 21 martie 1821, oastea revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu a intrat în Bucureşti.

„În ziua de 21 martie/2 aprilie 1821, călare, având în dreapta un preot şi în stânga pe Dimitrie Macedonschi, înaintea sa fiind purtat steagul larg desfăşurat şi el ducând o pâine mare albă, semn al belşugului pe care intenţiona să-l dea ţării, Vladimirescu a intrat în Bucureşti, în fruntea pandurilor, pe Podul Calicilor (actuala Cale a Rahovei). Reşedinţa şi-a ales-o în casele Zoiţei Brâncoveanu, sub Dealul Mitropoliei. Două zile mai târziu, acordul cu boierii rămaşi în oraş a fost perfectat, în zilele în care dezavuarea lui Ipsilanti devenise un fapt cert. Cancelarului Consulatului general habsburgic, slugerul Tudor îi declara tot în acele zile că nu voia să zădărnicească „planuri secrete ale unei mari puteri” – aluzia la Rusia fiind evidentă – dar că, totodată, îl somase pe Ipsilanti să prezinte dovada sprijinirii sale de către Rusia, deoarece nu era dispus „să verse sângele valahilor pentru Grecia” „, se arată în ampla lucrare „Istoria românilor”, apărut sub egida Academiei Române, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).