Current track

Title

Artist


În sfârșit, se cuplează magistrala!

#Postat de on ianuarie 27, 2024

După o adevărată telenovelă între Compania Județeană ”ApaServ”, Primăria Piatra Neamț și în roluri secundare constructori, proiectanți și alții de prin departamentele primăriei, distribuitorul de apă potabilă din Piatra neamț și zona metropolitană a anunțat că luni, 29 ianuarie va furniza apă cu presiune redusă, fiind afectate 3 zone, 5 cartiere, 1 strada, ștrandul din Piatra Neamț, orașul Roznov cu satele Slobozia și Chintinici, precum și comunele Zănești, Săvinești și Dumbrava Roșie.

”Având în vedere efectuarea unei lucrări de cuplare în conducta magistrală a apei potabile, realizată de către SC MOLDOCOR SA in calitate de executat și beneficiar Primăria municipiului Piatra Neamț, Compania Județeană APA SERV SA este pusă în situația neplăcută de a furniza apă cu presiune redusă existând și posibilitatea întreruperii temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă începând din data de 29.01.2024, ora 03.00 pana la data de 30.01.2024, ora 03.00. Vor fi afectați utilizatorii din zonele: aval de pârâu Cuejdi, Pod Spital și Pod Piața Mare și Cartierele Mărăței, Gara Veche, 1 Mai, Speranța, Văleni, strada Tineretului și Ștrand Piatra Neamț din Municipiul Piatra Neamț, Comuna Dumbrava Roșie, Comuna Săvinești, Oraș Roznov (inclusiv satele Slobozia și Chintinici), Comuna Zănești (nu vor fi afectați utilizatorii din Sat Traian). Nu va fi afectată furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă la Spitalul Județean Neamț”, au precizat reprezentanții ApaServ.

Se preconizează că, furnizarea apei potabile va fi reluată în data de 30.01.2024, în jurul orei 03.00, urmând ca în funcție de consum și de amplasarea branșamentelor de apă, toate zonele afectate să beneficieze de serviciul de alimentare cu apă potabilă, până cel târziu la orele 12.00. În momentul reluării furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil ca în distribuție să fie existente depuneri din conducte sub formă de săruri și oxizi, fiind necesară o perioadă limitată de timp, până la limpezire.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *