La 26 martie/7 aprilie 1859, Conferința de la Paris a început lucrările

În data de 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, iar pe 12/24 ianuarie 1859 a fost ales și domnitor al Țării Românești, într-o dublă alegere care a marcat începutul procesului de formare a statului național român. Acesta a reprezentat un moment decisiv în lupta pentru Unirea Principatelor, care a pus bazele unui stat român modern.

În acea perioadă, Principatele Române se aflau sub suzeranitatea Imperiului Otoman și sub protecția colectivă a puterilor europene (Franța, Rusia, Marea Britanie, Prusia și Regatul Sardiniei). Între 1859 și 1861, Principatele au desfășurat o politică externă activă, având ca scop desăvârșirea Unirii, apărarea autonomiei și pregătirea obținerii independenței.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza#/media/Fișier:Misu_Popp_-_Portretul_lui_Alexandru_Ioan_Cuza.jpg

În prima etapă, Unirea a fost sprijinită de cinci puteri europene, în timp ce Imperiile Otoman și Habsburgic s-au opus recunoașterii acestui fapt. Pentru a obține recunoașterea oficială a unirii, au fost trimise delegații speciale la Constantinopol, iar printre cei care au avut un rol esențial în acest demers se numără Vasile Alecsandri, Ștefan Golescu, Ludovic Steege, Dumitru Brătianu și Ioan Bălăceanu.

La 26 martie/7 aprilie 1859, Conferința de la Paris a început lucrările, iar la 1/13 aprilie, Puterile Garante au recunoscut dubla alegere, cu excepția Imperiilor Otoman și Habsburgic. Totuși, războiul franco-austro-sard a întârziat recunoașterea oficială din partea acestora. În cele din urmă, Austria a acceptat de facto dubla alegere la 2/14 mai 1859, iar în 25 august/6 septembrie 1859, toate cele șapte puteri au recunoscut Unirea.

În vara anului 1860, Alexandru Ioan Cuza a pregătit un memoriu pentru puterile garante, solicitând desăvârșirea Unirii și extinderea bazei electorale. După o serie de negocieri și tergiversări diplomatice, la 19 aprilie/1 mai 1861, Imperiul Otoman a convocat o conferință pentru a discuta problema Unirii. La finalul acestora, pe 22 decembrie/4 decembrie 1861, Poarta Otomană a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei”, care a recunoscut Unirea administrativă și politică a Principatelor.

Pe 24 noiembrie/6 decembrie 1861, Costache Negri a anunțat trimiterea firmanului către țară, iar la 3/15 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a comunicat oficial că Unirea fusese acceptată de Puterile Garante. La 11/23 decembrie 1861, Cuza a proclamat Unirea ca fiind realizată nu ca un dar extern, ci ca o victorie a poporului român.

Unirea a fost formalizată la 22 ianuarie/3 februarie 1862, cu formarea primului guvern unitar al României și deschiderea primului Parlament românesc la 24 ianuarie/5 februarie 1862, în București, care devenea astfel capitala țării.