„Deșteptarea României” – poezie semnată de Vasile Alecsandri, publicată la data de 24 mai 1848

În anul 1848, Vasile Alecsandri a scris poezia Deșteptarea României, publicată inițial sub titlul Către români. Aceasta a apărut în numărul 21 al revistei „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, la data de 24 mai 1848, în contextul efervescent al Revoluției de la 1848.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Alecsandri#/media/Fișier:Constantin_Daniel_Stahi_-_Portretul_lui_Vasile_Alecsandri.jpg

Ca răspuns la această poezie mobilizatoare, în următorul număr al aceleiași reviste a fost publicată creația Un răsunet, scrisă de Andrei Mureșanu. Versurile acesteia, puse pe muzică de Anton Pann, au devenit simbolul Revoluției de la 1848 și, mai târziu, au fost consacrate ca Imnul Național al României, sub titlul Deșteaptă-te, române!.

Vasile Alecsandri

Deșteptarea României *
1848

Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare,
N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalță pân’ la ceruri din a lumii deșteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?

Nu simțiți inima voastră că tresare și se bate?
Nu simțiți în pieptul vostru un dor sfânt și românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde și răzbate
Orice suflet omenesc?

Iată! lumea se deșteaptă din adânca-i letargie!
Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit.
Ah! treziți-vă ca dânsa, frații mei de Românie!
Sculați toți cu bărbăție,
Ziua vieții a sosit!

Libertatea-n fața lumii a aprins un mândru soare,
Ș-acum neamurile toate către dânsul ațintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire,
La obșteasca fericire,
La obștescul viitor?

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Și la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?

Până când în țara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteți sătui de rele, n-ați avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceți lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!

Sculați, frați de-același nume, iată timpul de frăție!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpați
Aruncați brațele voastre cu-o puternică mândrie
Și de-acum pe vecinicie
Cu toți mâinile vă dați!

Hai, copii de-același sânge! hai cu toți într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede… Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui țară libertatea re-nviind,
Fericit, măreț acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moștenind.

• Această poezie nu a fost publicată în ediția l-a a Doinelor, fiindcă volumul,
  tipărit la Paris, avea a trece prin Austria pentru ca să intre în România.