Current track

Title

Artist


Identitate românească falsă, obținută cu 750 de euro

#Postat de on ianuarie 6, 2024

Identitate românească falsă, obținută cu 750 de euro – poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din România, care era falsă.

Identitate românească falsă, obținută cu 750 de euro

În data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager înr-un microbuz, un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 45 de ani.

La controlul de frontieră, asupra bărbatului a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din România, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut documentul în luna decembrie 2023 prin intermediul unui conaţional, contra sumei de 750 de euro, urmând să îl folosească pentru a obţine un loc de muncă în statele din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/iasi/i-identitate-romaneasca-falsa-obtinuta-cu-750-de-euro-35851.html


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *