Current track

Title

Artist


I.S.U. Neamț: De Bobotează, respectați regulile de apărare împotriva incendiilor!

#Postat de on ianuarie 5, 2024

Sărbătoarea „Bobotezei” este un prilej pentru credincioşii ortodocşi şi catolici de a participa la slujbele oficiate în bisericile şi mănăstirile din județul Neamț.

În scopul preîntâmpinării situațiilor de urgență, pompierii nemțeni reamintesc credincioşilor şi slujitorilor bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor, importanța respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor, pentru evitarea unor evenimente care ar putea pune în pericol viaţa persoanelor şi integritatea patrimoniului istoric şi cultural:

  • accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult este permis în limita capacităţii bisericii;
  •  mijloacele de încălzire trebuie amplasate la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile și vor fi supravegheate pe tot timpul funcţionării;
  • pe durata serviciului religios, uşile vor fi menţinute în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare;
  •  supravegheaţi în permanenţă lumânarea pe care aţi aprins-o şi păstraţi distanţa faţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile;
  • așezați lumânările aprinse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă şi nu intraţi cu acestea în incinta bisericii;
  • nu blocaţi cu autoturismele proprietate personală căile de acces spre lăcaşele de cult sau hidranţii stradali, pentru a permite forțele de intervenție să acționeze în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;
  • în cazul producerii unui început de incendiu, păstraţi-vă calmul, nu produceţi panică, nu vă împingeţi şi evacuaţi în ordine spaţiul respectiv, utilizând căile de evacuare marcate;
  • în cazul producerii unei situații de urgenţă respectaţi îndrumările persoanelor desemnate să coordoneze evacuarea enoriaşilor din lăcaşul de cult;
  • apelaţi numărul unic de urgenţă 112 pentru orice situaţie de urgenţă.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *