Mureș: Reținut pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 25, 2023
I.P.J. Mureș: Reținut pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice – joi, 23 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat și sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Breaza au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 46 de ani, din comuna Râciu, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/people-girl-driving-car-road-2561226/
Mai exact, la data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 20.50, Poliția municipiului Reghin a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, pe DN 16, în localitatea Crăiești.
La locația indicată, polițiștii au identificat urmele unui autovehicul aparent ieșit în decor, la intersecția DN 16 Crăiești și DJ 173(Râciu), însă, la fața locului nu a fost depistat autovehiculul și conducătorul acestuia.
Acesta a fost identificat la scurt timp, staționat la marginea DJ 173, în localitatea Râciu.
Conducătorul auto, un bărbat de 46 de ani, din localitatea Râciu, a manifestat un comportament necooperant și agresiv verbal față de polițiști, fapt pentru care a fost imobilizat.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat faptul că se afla sub influența alcoolului, rezultatul testului de respirație fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 23 noiembrie, polițiștii au emis pe numele său o ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, iar pentru executarea măsurii, bărbatul a fost condus sub escortă și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale, sub supravegherea unității de parchet competente.
Sursa: I.P.J. Mureș/24 noiembrie 2023
Jurnal FM 