Current track

Title

Artist


Dosare penale în urma constatărilor în trafic

#Postat de on noiembrie 25, 2023

Dosare penale în urma constatărilor în trafic – joi, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 18.55, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Luduș au oprit, în localitatea Grindeni, un autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani, din orașul Luduș.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice.

Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/police-cop-emergency-symbol-law-4566193/

Vineri, 24 noiembrie a.c., în jurul orei 00.48, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat un conducător auto, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sinaia din Târgu Mureș, deși se afla sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, în continuare fiind condus la spital spre a-i fi prelevate mostre biologice.

Polițiștii au mai constatat nereguli în conformitate cu normele de circulație pe drumurile publice, respectiv utilizarea telefonului mobil, nepurtarea centurii de siguranță și lipsa documentelor de identitate.

Astfel, au fost aplicate sancțiuni în acord cu O.U.G. 195/2002R, în valoare de 2030 de lei.

De asemenea, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Vineri,  24 noiembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au oprit pentru control, pe strada Libertății din municipiu, un autovehicul, condus de un tânăr de 25 de ani.

La fața locului s-au deplasat și polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureș, iar în urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuarea a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, urmare a verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că tânărul figurează cu dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului.

 

Conducători auto, nu uitați!

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori nu deținea permis de conducere.

Persoana în cauză va fi condamnată la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnată cu suspendarea executării pedepsei.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, vă recomandăm:

– Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere. Consumul de alcool scade capacitatea de a conduce autovehicule, reduce viteza de reacție, afectează puterea de concentrare și vederea;

– Consumul de substanțe psihoactive induce o falsă încredere în propriile simțuri, conducătorul asumându-și irațional riscuri în trafic. Combinate, substanțele psihoactive și alcoolul sporesc semnificativ riscul implicării într-un accident rutier;

– Dacă ați consumat alcool, luați un taxi sau rugați pe cineva să vă ducă acasă!

– Nu vă lăsați prietenii să conducă sub influența alcoolului sau să consume substanțe interzise!

– Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, se află sub influența alcoolului sau a drogurilor!

– Respectați cu strictețe regulile de circulație, adaptați permanent viteza la condițiile de drum și informați-vă cu privire la condițiile meteo și la tronsoanele de drum pe care le veți parcurge!

Manifestați atenție în trafic!

Sursa: I.P.J. Mureș – COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE/24 noiembrie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *