În Târgu Mureș a avut loc o masă rotundă pe tema parteneriatelor culturale
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 27, 2025
Biblioteca Județeană Mureș a organizat, recent, la sediul instituției, o masă rotundă pe tema parteneriatelor culturale, eveniment la care au fost invitați să participe reprezentanți ai celor mai relevante ONG-uri mureșene care desfășoară activități în domeniul culturii.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1030139585812740&set=pcb.1030140469145985&locale=be_BY
„Au participat atât colaboratori deja tradiționali ai bibliotecii noastre, cât și viitori parteneri. Ce am făcut bine, ce putem îmbunătăți, cum să ne adresăm împreună unui public mai numeros, cum să definim actul cultural și care ar fi cele mai bune soluții – iată doar câteva din subiectele abordate. De ce avem convingerea că vom avea o bună colaborare și de acum înainte? Deoarece am stabilit că întâlnirile noastre vor avea periodicitate și că, pas cu pas, vom îmbunătăți parteneriatul în folosul Comunității”, a transmis conducerea Bibliotecii Județene Mureș.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/primarul-municipiului-sighisoara-iulian-sirbu/
Jurnal FM 