Hotărârea numărul 27/ 30.09.2020 privind suspendarea cursurilor pentru 14 zile începând cu 30 septembrie
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 30, 2020
Hotărârea numărul 27/ 30.09.2020 privind suspendarea cursurilor pentru 14 zile începând cu 30 septembrie
Astăzi 30 septembrie 2020 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat Hotărârea numărul 27 prin care se aprobă suspendarea cursurilor şcolare organizate în scenariul nr. 1 și 2 din 26 de clase din 13 unităţi de învăţământ, în contextul confirmării unor cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 30.09.2020, conform anexei la hotărâre.
Anexa Hotărârii numărul 27/ 30.09.2020 se regăsește la următorul link:
https://vs.prefectura.mai.gov.ro/media/presa/
În perioada de suspendare a cursurilor, conducerea celor 13 unităţi de învăţământ va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:
a) curăţenia şi aerisirea claselor/ sălilor;
b) dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor celor 13 unităţi de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete;
c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi din cadrul unităţilor de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi/ carantinaţi la domiciliu.
Cancelaria Prefectului Vaslui,
30.09.2020


Jurnal FM 