Horia Agarici, maior aviator român

Horia Agarici (n. 6 aprilie 1911, Lausanne, Elveția – d. 13 iulie 1982, Constanța, România) a fost un maior aviator al Forțelor Aeriene Române, unul dintre cei mai distinși aviatori ai celui de-al Doilea Război Mondial, poet și autor român. Pentru faptele sale de vitejie în timpul războiului, a fost supranumit „Salvatorul Constanței”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Horia_Agarici#/media/Fișier:Horia_Agarici.JPG
Născut la Lausanne, în Elveția, Horia Agarici a petrecut primii ani ai copilăriei la Iași, iar mai târziu, familia s-a mutat la Brașov, unde a terminat liceul la Liceul „Dr. Ioan Meșotă.” După un an de studii la Politehnica din Timișoara, a decis să urmeze cariera militară, fiind admis la Școala Militară de Ofițeri de Aviație de la Cotroceni, pe care a absolvit-o în 1933. A obținut brevetul de pilot de război pe 16 aprilie 1934 și a activat în mai multe escadrile, zburând pe diverse tipuri de avioane. La 6 iunie 1937, a fost înaintat la gradul de locotenent aviator. A participat, de asemenea, la manevrele regale din 1938.
Pe 22 iunie 1941, la ordinul lui Ion Antonescu, trupele române au traversat Prutul, începând o campanie pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Uniunea Sovietică. Aviatorii au fost primii care au intrat în luptă, bombardierele române și sovietice efectuând raiduri asupra țintelor de pe front. În primele ore ale dimineții de 23 iunie 1941, o formațiune de bombardiere sovietice s-a apropiat de Constanța, iar Horia Agarici a rămas singurul aviator disponibil, având rezervoarele perforate. Deși a fost în situație critică, Agarici a decolat și a interceptat bombardierele sovietice, doborând trei dintre ele, două dintre care au fost atribuite lui personal, iar a treia fiind distrusă împreună cu artileria antiaeriană română. Victoria sa a fost considerată prima mare reușită a aviatorilor români în acest război.
Pentru isprava sa, Agarici a fost felicitat de comandantul flotilei și de camarazii săi. Evenimentul a fost consemnat prin ordin de zi și amplificat de presa vremii, iar versurile inspirate din faptele sale au devenit un șlagăr popular, intitulat „A plecat la vânătoare Agarici.” Deși a fost decorat cu Medalia „Virtutea Aeronautică” clasa a III-a, Ordinul „Coroana României” cu spade și panglica Medaliei „Virtutea Militară” clasa a V-a, și Crucea de Fier germană, Agarici a fost mutat în august 1941 la I.A.R. Brașov, ca pilot essayeur, din cauza invidiei unor superiori. A fost înaintat la gradul de căpitan aviator în ianuarie 1942 și a continuat să doboare încă trei avioane inamice până la sfârșitul războiului.
După război, Horia Agarici a fost trecut în rezervă și i-au fost atribuite activități administrative, departe de zborul militar. În 1955, ca parte a represiunilor împotriva celor care s-au distins pe frontul de est, a fost degradat și întemnițat la Aiud ca deținut politic, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică. A fost eliberat în 1964 și reabilitat în 1965, când i-a fost redat gradul de căpitan. Agarici a continuat să trăiască la Constanța, unde a murit în 1982, fiind înmormântat cu onoruri militare.
Pe lângă cariera sa militară, Horia Agarici a lăsat și o moștenire literară. A publicat mai multe lucrări, printre care volumul de versuri Acorduri și nuanțe și nuvela Șoimanu Furtună. De asemenea, a scris tratate de specialitate precum Aviația de vânătoare și Lupta în cer. Versurile sale, deși nu l-au ridicat la rangul unui mare poet, reflectă pasiunea și determinarea care l-au ghidat în luptele aeriene. Un exemplu din poezia sa:

„Pe zarea mării, case sclipesc în alb de viață,
Și moartea se apropie pe aripi de păgân…
Dar iată-un fulger rece, avânt fără stăpân,
Un șoim de fier și flăcări, pierind în dimineață.”

Viața și cariera lui Horia Agarici rămân un simbol al curajului, dăruirii și sacrificiului în fața pericolelor războiului.