Hermann Staudinger, chimist german

Hermann Staudinger (născut pe 23 martie 1881, în Worms, Germania – decedat pe 8 septembrie 1965, în Freiburg im Breisgau, Germania de Vest, acum Germania) a fost un chimist german distins cu Premiul Nobel pentru Chimie în 1953, datorită descoperirii faptului că polimerii sunt molecule cu lanț lung. Munca sa a stat la baza dezvoltării industriei materialelor plastice la sfârșitul secolului XX.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Hermann_Staudinger#/media/Fișier:Hermann_Staudinger.jpg

Staudinger a studiat chimia la universitățile din Darmstadt și München, obținând doctoratul la Universitatea din Halle în 1903. A ocupat posturi academice la universitățile din Strassburg (acum Strasbourg) și Karlsruhe înainte de a se alătura facultății Institutului Federal Elvețian de Tehnologie din Zürich în 1912. În 1926, a părăsit institutul pentru a deveni profesor la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, unde a înființat un institut de chimie a macromoleculelor. Soția sa, fiziologul leton Magda Woit, i-a fost colegă și coautoare. Staudinger s-a pensionat în 1951.

Primele sale descoperiri au inclus compuși organici extrem de reactivi, cunoscuți sub denumirea de cacetene. Cercetările sale în domeniul polimerilor au început în 1910, când a lucrat pentru firma chimică BASF la sinteza izoprenului, monomerul din care este compus cauciucul natural. La acea vreme, se credea că polimerii, cum ar fi cauciucul, erau alcătuiți din molecule mici legate între ele prin valențe secundare sau forțe fizice. În 1922, Staudinger și J. Fritschi au propus teoria că polimerii sunt, de fapt, macromolecule uriașe, unite prin legături covalente, un concept care a întâmpinat opoziția multor experți din domeniu. Pe parcursul anilor 1920, cercetările lui Staudinger și ale altor savanți au demonstrat că moleculele mici formează structuri lungi, asemănătoare lanțurilor (polimeri), prin interacțiuni chimice și nu doar prin agregare fizică. Staudinger a arătat că astfel de molecule liniare pot fi sintetizate prin diverse procese chimice și că își pot păstra integritatea chiar și în urma unor modificări chimice.

Munca sa de pionierat a furnizat baza teoretică pentru chimia polimerilor și a contribuit semnificativ la dezvoltarea materialelor plastice moderne. Cercetările sale au avut un impact major și în biologia moleculară, contribuind la înțelegerea structurii proteinelor și altor macromolecule din organismele vii. Staudinger a scris numeroase lucrări și cărți, printre care „Arbeitserinnerungen” (1961; „Amintiri de lucru”). Doi dintre studenții săi, Leopold Ružička și Tadeus Reichstein, au fost, de asemenea, distinși cu Premiul Nobel.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Hermann-Staudinger