Henri H. Stahl, antropolog cultural, etnograf, istoric social, memorialist și sociolog rural român

Henri H. Stahl (născut în 1901 la București – decedat la 9 septembrie 1991) a fost un important antropolog cultural, etnograf, istoric social, memorialist și sociolog rural român, fiind una dintre cele mai marcante figuri ale Școlii monografice. Autor de prestigiu în domeniile sociologiei rurale, antropologiei culturale, istoriei sociale, teoriei etnografice și memorialisticii, a promovat cercetarea empirică, riguros fundamentată teoretic și metodologic, și o abordare procesuală și rațională a culturii și societății.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_H._Stahl#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Provenea dintr-o familie cu origini alsaciene și elvețiene francofone. Tatăl său, Henri Stahl, a fost inițiatorul stenografiei în România. Era fratele mai mic al lui Șerban Voinea, activist social-democrat, și al scriitoarei Henriette Yvonne Stahl. A fost căsătorit cu pictorița Margareta Stahl.

După obținerea doctoratului, Henri H. Stahl a devenit interesat de lucrările lui Dimitrie Gusti, alăturându-se echipei de la catedra de Sociologie, Etică și Politică a Facultății de Litere și Filozofie din București, condusă de Gusti. În această etapă, l-a asistat pe acesta, alături de Gheorghe Vlădescu-Răcoasa, în vastul proiect interdisciplinar de realizare a monografiilor satelor românești. În anul 1936, alături de Dimitrie Gusti și Victor Ion Popa, a contribuit la înființarea Muzeului Satului din București.

A fost membru al societății Criterion, unde s-a remarcat prin convingerile sale marxiste. În 1932, a intrat în polemică cu Lucrețiu Pătrășcanu, care promova o viziune leninistă. În 1934, alături de Alexandru Cristian Tell, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Petru Comarnescu, a fondat revista Criterion, pe care o considera distinctă de societatea omonimă din care făcuse parte.

A colaborat o perioadă cu ziarul naționalist Dreapta, dar l-a părăsit după ce publicația a lansat atacuri împotriva lui Nicolae Iorga, invocând divergențe de opinii politice. În 1938, într-un context dominat de simpatii fasciste în rândul generației sale, Stahl s-a declarat public antifascist.

După cel de-al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului comunist, a fost implicat în proiecte care vizau renașterea sociologiei. A reușit acest lucru abia după 1960, colaborând cu echipa lui Miron Constantinescu la proiectul Bibliotheca Historica Romaniae, inițiat de Academia Română.

În 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 1990 a fost ales membru titular al acestui for.

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără:

• Tehnica monografiei sociologice (1934)
• Nerej, un village d’une region archaique, 3 volume (1939)
• Sociologia satului devălmaș românesc (1946)
• Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, 3 volume (1950–1965)
• Les anciennes communautés villageoises roumaines (1966)
• Sociologia „concretă” și istorie (1966)
• Teoria și practica investigărilor sociale, 2 volume (1975)
• Traditional Romanian village communities (1979, Cambridge University Press)
• Teorii și ipoteze privind sociologia orânduirii tributale (1980)
• Amintiri și gânduri din vechea școală a monografiilor sociologice (1981)
• Eseuri critice. Despre cultura populară românească (1983)
• Dimitrie Gusti. Studii critice (1986)
• Probleme confuze în istoria socială a României (publicată postum, 1992)
• Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl (apărută postum în 2000, în colaborare cu Zoltan Rostas)

Pentru activitatea sa didactică și științifică, a fost distins, la 26 iunie 1969, cu titlul de Profesor universitar emerit al Republicii Socialiste România, „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățământului și culturii din patria noastră.”